Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 4 au efectuat șase percheziții domiciliare în București și Ilfov, fiind reținute cinci persoane, într-o acțiune anti-contrabandă
.Este vorba de parfumuri de contrabandă, cărora le erau aplicate benzi de duty free, pentru a părea originale. Acestea erau vândute prin firme de curierat. Polițiștii au calculat un prejudiciu estimat la 450.000 de lei. ”În fapt, în perioada noiembrie 2022 – prezent, suspecții ar fi comercializat, prin intermediul mai multor firme de curierat, produse (parfumuri) ce poartă însemne identice cu mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute și despre care există suspiciunea rezonabilă ca au fost introduse în țară prin sustragere de la control vamal. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identifică sau similar cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4”, anunță polițiștii, potrivit g4media.ro.
Cetățeanul TV