Parcul Humulești din Sectorul 5 a fost reabilitat

Inagurarea Parcului Humulești din Sectorul 5, după reabilitare
Inagurarea Parcului Humulești din Sectorul 5, după reabilitare

Edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a participat la inaugurarea Parcului Humulești, după ce au fost finalizate lucrările de reabilitare.

Parcul are acum 216 de platani și tei plantați. De asemenea, au fost făcute 4 terenuri de sport, dintre care unul cu aparate de fitness, unul de baschet, unul de fotbal și unul de tenis de picior. Lucrările au vizat și îmbunătățiri la mobilierul urban și reparații ale locurile de joacă existente. Toate spațiile verzi ale parcului au fost reamenajate.

Lângă parc, unde se afla un teren lăsat în paragină, cu vegetație necontrolată și multe deșeuri, a fost făcută curățenie și s-au amenajat 51 de locuri de parcare. De asemenea, în zonă s-a montat iluminat stradal.

Spațiile din jurul parcării au fost cosmetizate, s-a montat gard metalic, s-au pus borduri noi, iar arborii din zonă au fost toaletați. Primăria Sectorului 5 anunță că pentru a fi combătut vandalismul și aruncarea gunoaielor la întâmplare, s-au montat camere de supraveghere.

“Mă încarcă rapid bucuria oamenilor care mă întâmpină de fiecare dată când o lucrare este finalizată. Oameni buni… știu că ați fost obișnuiți cu vorbe multe și cu promisiuni. Mai știu și că mulți dintre voi sunt încă sceptici în privința mea, însă eu am văzut chipurile multor sceptici care s-au luminat în momentul în care doleanțele le-au fost îndeplinite”, a precizat Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.