De 9 luni, Primăria Sector 3 nu-i în stare să repare un loc de joacă degradat

De 9 luni, Primăria Sector 3

Parc distrus în Sectorul 3. De nouă luni, un loc de joacă din Sectorul 3 este inutil și niciun copil nu se poate juca acolo. Parcul a fost închis după ce s-au efectuat lucrări în subteran, lucrări care au deteriorat parcul. Primăria Sector 3 nu se grăbește să-l refacă. 

În vara anului trecut, Agenţia Domeniului Public din Sector 3 şi RADET deschideau un șantier chiar în perimetrul locului de joacă pentru copii situat în Strada Foişorului, numărul 20, lângă centrala termică. De atunci, RADET a decopertat jumătate din locul de joacă şi a săpat o groapă imensă pentru a înlocui nişte ţevi de apă.

Lucrarea a durat aproape 3 luni, moment în care a fost terenul a fost nivelat şi lăsat aşa cum se poate vedea în fotografii.

loc3

Vor locul de joacă înapoi

Locuitorii din zonă sunt nemulţumiţi din cauza prafului care se adună în cealaltă jumătate de parc şi nu-şi explică de ce nu se repară ceea ce s-a stricat în urmă cu nouă luni.

„Este strigător la cer ce se întâmplă. De atâta vreme să nu fie în stare să repare un loc de joacă? Au ridicat mobilierul existent şi duşi au fost. Aici veneau zilnic zeci de copii şi părinţi, de nouă luni ne mutăm de colo-colo, aici nu se mai poate juca un copil”, ne-a declarat o locatară a unui bloc de lângă locul de joacă.

Deşi la intrarea în locul de joacă este afişat numărul de telefon al ADPB, reprezentanţii instituţiei ne-au transmis că ei doar au construit locul de joacă şi nu se ocupă de întreţinerea lui. Acest lucru ar reveni firmei Geva.

loc2

Cei de la Geva SRL ştiu situaţia locului de joacă dar susţin că turnarea stratului de cauciuc nu e problema lor, ci a Primăriei Sector 3. „O să văd ce se poate face acolo. Mă întâlnesc azi cu primarul şi vedem ce-i de făcut. Cred că trebuie organizată licitaţie pentru turnarea tartarului, o să încerc să fac funcţional locul de joacă până la finalizarea licitaţiei”, ne-a precizat administratorul firmei, fără să precizeze de ce nu a făcut acest lucru în nouă luni de când există acestă problemă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.