Papa Francisc nu a vrut să răspundă dacă va renunţă la funcţie în urma scandalurilor sexuale ale Bisericii

Papa Francisc a refuzat să răspundă afirmaţiilor lui Carlo Maria Vigano, un fost diplomat al Vaticanului, care a declarat că suveranul pontif ar trebui să-şi dea demisia pentru că a ascuns acuzaţii de abuz sexual împotriva unui cardinal american, scrie BBC.

Papa a fost întrebat de acuzaţii de reporteri în timpul zborului înapoi spre Roma după weekendul petrecut în Irlanda.

„Trebuie să vă spun ceva, sincer. Citiţi documentul cu grijă şi judecaţi singuri. Nu voi spune niciun cuvânt despre acest lucru. Cred că acel comunicat vorbeşte de la sine”, a afirmat suveranul pontif făcând referire la scrisoarea redactată de Vigano.

„Sunteţi capabili ca jurnalişti să trageţi concluzii. Atunci când a trecut puţin timp şi aţi tras concluzii, poate voi vorbi”, a adăugat el.

Vigano afirmă că suveranul pontif ştia de acuzaţiile de abuz sexual împotriva cardinalului american Theodore McCarrick cu cinci ani înainte să îi accepte demisia acum o lună.

Vigano precizează că el i-ar fi transmis Papei în 2013 că McCarrick este acuzat că a abuzat sexual mai mulţi preoţi de rang mai mic.

„El ştia că McCarrick este un un om corupt şi l-a susţinut până la sfârşit”, a adăugat Vigano.

„Papa Francisc trebuie să fie primul care să fie un exemplu pentru cardinali şi episcopii care au acoperit ce a făcut McCarrick şi ar trebui să demisioneze alături de ei”, a precizat Vigano.

El nu a prezentat nicio dovadă prin care să îşi susţină afirmaţiile. Vigano a fost ambasadorul Vaticanului la Washington între 2011 şi 2016.

Vigano a informat că a trimis un memoriu şi către persoane importante din Vatican încă din 2006 prin care avertiza că McCarrick este suspectat de abuzuri sexuale în perioada în care era episcop în New Jersey, între 1981 şi 2001.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.