Papa Francisc a dezvăluit un mare secret de-al său

Papa Francisc
Papa Francisc

A străbătut lume în lung și în lat și niciodată nu a dat semne de oboseală. Cu toate acestea, Papa Francisc a făcut o mărturisire surprinzătoare, cu ocazia primirii în audienţă, la Vatican, a 400 de copii din Italia.

„Ei bine, vă spun un secret: Nu-mi place să călătoresc. Este adevărat! Este adevărat că atunci când călătoreşti, găseşti mereu oameni buni şi înveţi multe, dar nu-mi place să călătoresc, nu este în firea mea”, a spus Suveranul Pontif, glumind că plimbările sale prin lume reprezintă o pedeapsă, comparabilă cu felul în care un copil mofturos, care refuză hrana, ar putea fi forţat să mănânce porţii duble.

Întâlnirea papală cu copii veniţi din Sardinia şi Genova a avut loc sâmbătă, dar Vaticanul a dat publicităţii transcriptul întâlnirii duminică, scrie ADP..

De la alegerea sa în martie 2013, Francisc a efectuat 30 de vizite în străinătate, o medie de cinci în fiecare an. Benedict al XVI-lea şi Ioan Paul al II-lea au întreprins în medie 3, respectiv 3,85 vizite în străinătate în fiecare an. Papa Francisc a vizitat recent România, în perioada 31 mai – 2 iunie.

Un stat pe care nu l-a vizitat încă este ţara sa natală, Argentina, spre dezamăgirea compatrioţilor săi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.