Pactul lui Iohannis, semnat mâine la Cotroceni

Pactul lui Iohannis
Foto: presidency.ro

Klaus Iohannis i-a invitat mâine, joi ora 16.00, la Cotroceni pe liderii politici care au fost de acord să semneze acordul național pro european propus de el. Pactul lui Iohannis, semnat mâine.

La ceremonia publică de semnare a Acordului Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României vor fi prezenți liderii a patru partide: PNL, USR, PMP și Pro România. Absenți vor fi liderii PSD și ALDE. Partidul lui Tăriceanu a respins din primul moment acordul iar PSD nu a vrut nici el să-și asume pactul formulat de Klaus Iohannis și a propus o variantă proprie – respinsă de șeful statului.

Cu excepția PSD și ALDE, pactul lui Iohannis a prins la toate partidele

Deși nu va fi reprezentat mâine la Cotroceni, UDMR va semna și el acordul, dar săptămâna viitoare.

”Am avut o discuție cu președintele Klaus Iohannis și i-am spus că voi fi plecat din țară și voi semna săptămâna viitoare. Noi suntem de acord, în mare, cu textul acestui acord. Vom avea însă și niște observații și poate ar trebui, în viitor, și un pact între majoritate și minoritate. Săptămâna viitoare semnez și îi voi înmâna președintelui și observațiile noastre”, a explicat Kelemen Hunor motivul acestei amânări.

Ca urmare, la caremonia de mâine oaspeți la Cotroceni vor fi Ludovic Orban, Dan Barna, Victor Ponta și Eugen Tomac.

Reamintim că acest pact național a fost propus partidelor de către Klaus Iohannis după consultările legate de transpunerea în legislație a rezultatelor referendumului din 26 mai.

Prezentăm în continuare textul acordului care urmează să fie semnat mâine:

”România este o democrație vie și vibrantă, în care cetățenii sunt activ dedicați apărării libertății, păstrării și respectării regulilor și principiilor unui stat de drept autentic, precum și continuării luptei împotriva corupției;

Românii își doresc aprofundarea integrării în Uniunea Europeană, așa cum demonstrează cu claritate rezultatele votului din data de 26 mai 2019;

România rămâne profund atașată principiilor și valorilor europene. Nu există altă opțiune pentru țara noastră decât aceea a consolidării democrației și a statului de drept. Un stat de drept slăbit, fără o justiție independentă și cu instituții ale căror atribuții în combaterea corupției sunt amputate, fără respectarea principiului cooperării loiale și constructive între instituțiile statului înseamnă, de fapt, mai puțină prosperitate și securitate pentru cetățeni și o frână în dezvoltarea României;

Într-un stat de drept veritabil, într-o democrație consolidată, așa cum își doresc românii să fie țara lor, amendarea cadrului legislativ trebuie realizată prin respectarea unor cerințe esențiale precum transparența, predictibilitatea, realizarea unor ample consultări cu profesioniștii și instituțiile direct vizate și, în primul rând, consensul social.

Având în vedere că:
– independența judecătorilor și procurorilor și eliminarea oricăror ingerințe politice în actul de justiție reprezintă fundamentul unui stat de drept, iar de la acest principiu nu se poate abdica,
– este obligatorie eliminarea oricăror influențe ale factorului politic în activitatea judiciară sau în gestionarea carierei magistraților și excluderea oricărei posibilități a autorităților executive de a interveni asupra activității lor de natură jurisdicțională,
– progresele României în consolidarea independenței sistemului judiciar, a luptei anticorupție și a asigurării unei funcționări eficiente a sistemului judiciar trebuie să continue,

Ținând cont de:
– voința suverană a cetățenilor români în favoarea statului de drept și împotriva modificărilor de natură să afecteze independența sistemului judiciar, exprimată ferm și fără echivoc la referendumul național din data de 26 mai 2019,
– statutul României de țară membră a Uniunii Europene și de angajamentele asumate în acest sens, inclusiv din perspectiva respectării principiilor și a valorilor fundamentale ce stau la baza Uniunii Europene,
– recomandările Comisiei Europene din rapoartele privind Mecanismul de Cooperare și Verificare în domeniul justiției și luptei împotriva corupției, ale Comisiei de la Veneția și ale GRECO,
– solicitările asociațiilor din sistemul judiciar și ale organizațiilor civice,

NOI, semnatarii acestui acord politic național, ne angajăm ca toate acțiunile noastre să fie îndreptate în direcția respectării pe deplin a principiilor, valorilor europene, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a democrației și a statului de drept, a interesului public al cetățenilor, care sunt singura sursă legitimă a puterii democratice. Numai astfel vom putea asigura prosperitatea, siguranța și bunăstarea cetățenilor noștri. Apărarea acestor drepturi și valori va fi o prioritate absolută pentru noi.

În acest sens, în acțiunile noastre viitoare, vom urmări realizarea cu celeritate a următoarelor obiective:
• Transpunerea în legislație a interdicției privind amnistia și grațierea pentru infracțiuni de corupție.
• Transpunerea în legislație a interdicției adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.
• Transpunerea în legislație a măsurilor necesare asigurării integrității în funcțiile publice.
• Revizuirea legilor justiției, inclusiv a ordonanțelor de urgență prin care au fost modificate, în deplin și strict acord cu avizele Comisiei de la Veneția, a Consiliilor Consultative ale Judecătorilor și Procurorilor Europeni, precum și a rapoartelor Comisiei Europene și GRECO.
• Adoptarea modificărilor aduse Codului penal și Codului de procedură penală numai cu respectarea deplină a recomandărilor Comisiei de la Veneția și Comisiei Europene.

De asemenea, ne angajăm să transpunem în legislație, în cel mai scurt timp, măsurile necesare asigurării – atât în țară, cât și în străinătate – a exercitării depline și efective a dreptului de vot de către cetățenii români.

NOI, semnatarii acestui acord politic național, ne angajăm ca în toate luările publice de poziție și în acțiunile întreprinse să sprijinim aprofundarea integrării în Uniunea Europeană și consolidarea proiectului european, precum și întărirea relației transatlantice, neexistând nicio incompatibilitate între continuarea integrării europene și aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, și să nu ne exprimăm contrar acestor linii de acțiune, principii și valori esențiale pentru România și cetățenii săi”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

*