Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Vaccinul împotriva COVID-19, produs până la sfârşitul anului

covid

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că, până la sfârşitul anului, vor putea fi produse câteva sute de milioane de vaccinuri împotriva COVID-19.

Chiar două miliarde în 2021, potrivit stiripesurse.ro,

Soumya Swaminathan, director ştiinţific al OMS, a indicat că peste două sute de candidaţi la vaccin sunt studiaţi la nivel mondial . Dar şi o duzină de studii clinice sunt în curs de desfăşurare.

“Dacă suntem foarte norocoşi, vor fi unul sau doi candidaţi înainte de sfârşitul acestui an”, a spus ea în cadrul unei conferinţe de presă online.

Înaltul responsabil al OMS a identificat trei grupuri de populaţie cărora li se va acorda prioritate la vaccinare. Respectiv lucrătorii aflaţi în prima linie, cum ar fi medicii şi poliţiştii. Dar si persoanele cele mai vulnerabile, precum vârstnicii. Precum si persoanele care trăiesc într-un mediu cu risc mare de contaminare, cum ar fi mahalale urbane şi centrele de asistenţă.

“Am putea avea câteva sute de milioane de doze până la sfârşitul acestui an”

″Am putea avea câteva sute de milioane de doze până la sfârşitul acestui an″⁣, a declarat Swaminathan.

″Sperăm că până în 2021 vom avea două miliarde doze. De unu, două sau trei vaccinuri eficiente″⁣, a adăugat ea.

Lideri din industria farmaceutică au declarat de asemenea că un vaccin ar putea fi obţinut înainte de 2021. Dar au subliniat că provocările vor fi considerabile. Acest lucru deoarece va fi nevoie de două doze de vaccin pe persoană. Adică de 15 miliarde după anumite estimări.

Coronavirus a provocat moartea a peste 450.000 de oameni

Swaminathan a spus că oamenii de ştiinţă analizează 40.000 de secvenţe de genom pentru noul coronavirus. Coronavirus a provocat moartea a peste 450.000 de oameni la nivel mondial în întreaga lume. El a spus că acesta nu a suferit mutaţii în zone cheie care ar influenţa severitatea bolii.

Dexametazona, un steroid, este în acest stadiu singurul medicament care pare să îmbunătăţească şansele de supravieţuire ale pacienţilor cu boala COVID-19.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.