Organizația Mondiala a Sănătății: Țările ar trebui să ia în calcul noi restricții

Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) avertizează că țările ar trebui să ia în calcul noi restricții, după ce relaxarea din ultimele două luni a dus la agravarea pandemiei de COVID-19.

Guvernele ar trebui să fie pregătite pentru revenirea la carantină, spune un reprezentant al OMS.

„Multe state reușesc să gestioneze focarele. Dar și creșterile prin carantinarea unor zone geografice limitate, a unor mici regiuni, pentru a ține sub control răspândirea bolii. Cred că este o chestiune de amploare. Statele pot și ar trebui să țină sub control boala prin aceste măsuri. Cu toții dorim să evităm ca țările să revină la închiderea totală. Nimeni nu dorește acest lucru. Dar există situații în care este singura opțiune”, a declarat Michael Ryan,  directorul OMS responsabil pentru programul de urgențe.

„Întotdeauna există riscul ca boala să revină”

„Odată ce închiderea se termină, întotdeauna există riscul ca boala să revină”, a spus oficialul OMS.

OMS sfătuiește țările să se deschidă cu prudență, urmărind foarte bine datele pentru a vedea ce se întâmplă între două faze de relaxare. Ryan a mai spus că statele trebuie să fie pregătite să facă pași înainte. Sau, dimpotrivă, să revină la restricții, în funcție de numărul de îmbolnăviri pe care îl constată, potrivit digi24.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.