Orban, nou atac la ministrul Justiției: A sabotat desființarea SIIJ!

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, susține că Parlamentul nu se mișcă greu, dar este sabotat de către membrii Guvernului.

Orban a explicat că a trecut legea de desființare a SIIJ, iar ministrul Justiției, Stelian Ion, fără să informeze pe nimeni, a cerut punct de vedere Comisiei de la Veneția și toată procedura parlamentară a fost oprită pentru a vedea care este poziția forului european.

Se așteaptă răspunsul Comisiei de la Veneția

”Pe legea SIIJ lucrurile s-au întâmplat în felul următor: noi am convenit o formă pe care am și susținut-o, a trecut destul de greu la Camera Deputaților, după care, fără să ne spună, ministrul Justiției a sesizat Comisia de la Veneția. Nu poate nimeni să ne spună că ne mișcăm greu. Ulterior, am decis să așteptăm punctul de vedere de la Comisia de la Veneția, iar imediat ce vine răspunsul vom convoca o ședință a coaliției pentru a conveni forma pe care o vom adopta și ulterior vom avea sesiune extraordinară la Senat.

CITEȘTE ȘI: Stelian Ion dezvăluie scandalul din Coaliție la desființarea SIIJ!

Repet, nu noi am tergiversat adoptarea legii, au fost alți factori care au ținut de puterea executivă, nu de Parlament.”, a spus Ludovic Orban.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.