Orban jubilează după condamnarea Elenei Udrea: O primadonă politică! A tăiat şi a spânzurat!

Un complet de cinci judecători a stabilit, joi, definitiv, să respingă căile extraordinare de atac introduse de Elena Udrea și Rudel Obreja în mega-dosarul Gala Bute, astfel că decizia definitivă a acestora de condamnare rămâne valabilă.

Elena Udrea trebuie în acest fel să se întoarcă în penitenciar, unde are de ispășit o pedeapsă de 6 ani. Ludovic Orban, președintele Partidului Forța Dreptei, spune că în acest fel se face dreptate în România, „chiar dacă se face foarte târziu”.

„Nu mă bucur de răul nimănui. Dar nu îmi pot stăpâni un sentiment de satisfacție atunci când văd că se face dreptate. Chiar dacă ea se face foarte târziu.

CITEŞTE ŞI: Cum a fost prinsă  Elena Udrea de polițiștii bulgari

Din 2005 a apărut pe scenă o primadonă politică, fără vreun alt merit decât acela că este favorita Președintelui proaspăt ales al României. A tăiat și a spânzurat, abuzând de adevărul știut de aproape toți, dar nemărturisit de aproape nimeni că are acces direct la cabinetul 1 și că poate popi pe cine poftește ea. Elena Udrea a fost probabil cel mai influent personaj al regimului Băsescu. Folosind frecvent numele lui a fost implicată în numeroase inginerii financiare, cu sau fără știința lui.

Decizia Justiţiei

A făcut tot ce a fost posibil ca să scape de pedeapsă. A fugit chiar în Costa Rica pentru a scăpa de închisoare. S- a rățoit la statul paralel, pozând în victimă. A uzat de toate subterfugiile posibile. Dar, până la urmă, justiția a decis. Că este vinovată și că trebuie să efectueze o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani.

Oare ce mai zic astăzi toți cei care o ridicau în slăvi și îi făceau temenele când era distribuitor principal de favoruri prezidențiale? O să îi ducă vreunul sau vreuna portocale la zdup? Mă îndoiesc. Aviz și amatorilor de astăzi. Cei care vă scutură scamele astăzi este foarte posibil ca mâine să arunce cu pietre după voi sau, în cel mai bun caz, să nu vă mai salute pe stradă. Rămâneți oameni oricât de sus credeți că ați ajuns!”, a spus Ludovic Orban, pe pagina sa de Facebook.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.