Iohannis: Mulţi dintre români şi-au pierdut încrederea în clasa politică

Iohannis a anuntat ca sustine alegerea primarilor in doua tururi
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni după-amiază, la Cluj-Napoca, că mulţi români şi-au pierdut încrederea în clasa politică şi că în ţara noastră se poate face ceva, el precizând că acest lucru se numeşte “o reală catastrofă naţională”. Şeful statului consideră că trebuie recâştigată încrederea românilor în justiţie, educaţie, sănătate.

Iohannis a afirmat la reuniunea PNL de la Cluj-Napoca că este nevoie de oameni competenţi în administraţie, de o educaţie de calitate şi o legislaţie care să încurajeze antreprenorii.

“Avem nevoie de investiţii, avem nevoie de oameni competenţi în administraţie, avem nevoie de o legislaţie care încurajează antreprenorii şi nu inhibă, avem nevoie de educaţie de calitate, avem nevoie de un sistem de sănătate publică, care funcţionează cu pacientul în centru, avem nevoie de ceva ce se numeşte o guvernare performantă pentru români şi pentru România şi o astfel de guvernare, dragii mei, poate să o livreze Partidul Naţional Liberal”, a declarat Klaus Iohannis.

El a precizat că pe lângă guvernare trebuie recâştigată încrederea românilor.

“Dragii mei, fiţi pregătiţi, momentul vine şi vine repede şi voi trebuie să vă apucaţi de o guvernare serioasă, dar pe lângă asta trebuie să facem un lucru foarte greu, trebuie să recâştigăm încrederea românilor. În ultimii ani, românii au fost atâta de dezamăgiţi încât mulţi dintre ei cred că în România nu mai sunt politicieni serioşi. Mulţi dintre români şi-au pierdut încrederea în clasa politică, mulţi dintre români şi-au pierdut încrederea că în România se poate face ceva. Ori asta, dragii mei, se numeşte o reală catastrofă naţională”, a mai afirmat şeful statului.

Iohannis crede că trebuie refăcută încrederea românilor în justiţie, educaţie, sănătate şi administraţie.

“Deci în afară de o bună guvernare, trebuie să recâştigăm încredere românilor, trebuie să refacem încrederea românilor în marile sisteme publice, în justiţie, în educaţie, în sănătate, în administraţie. Ceea ce trebuie să facem noi, dragii mei, în realitate este să reconstruim România şi o vom face împreună”, a mai transmis Iohannis la reuniunea liberalilor de la Cluj-Napoca

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.