Luna octombrie este luna naţională de luptă împotriva cancerului de sân, afecţiune care este o problemă majoră de sănătate publică, atât la nivel naţional, cât şi pe plan mondial.
Deputatul Carmen Holban consideră că „Luna Roz”, aşa cum i se mai spune lunii octombrie, din cauza iluminărilor clădirilor în culoarea speranţei, trebuie multiplicată şi în celelalte luni, săptămâni şi zile din an, pentru ca femeile să conştientizeze, cu adevărat, că pot rămâne sănătoase doar prin prevenţie şi efectuarea de controale medicale periodice. Cancerul la sân este cea mai frecventă cauză de cancer la femei, fiind a doua cauză a mortalităţii româncelor, după cancerul pulmonar, fiind inregistrate anual 7.000 de noi cazuri de cancer de sân, una din zece femei având factori de risc în acest sens Potrivit deputatului Carmen Holban, România are însă un procent de 80% din cancerele de sân diagnosticate în faze avansate, şansele la viaţă fiind minime în aceste cazuri, tratamentele asigurând doar prelungirea supravieţuirii. ” În calitate de membru al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, voi acţiona activ pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ necesar româncelor care suferă de această boală, pentru ca drepturile lor să fie respectate. România are un Plan Naţional de Combatere a Cancerului, care se va implementa în perioada 2023-2030 şi care reprezintă principalul document de politică publică ce fundamentează măsurile de prevenire şi combatere a cancerului la nivel naţional. Sunt încrezătoare că Planul Naţional pentru Combaterea Cancerului, iniţiat de conducerea Ministerului Sănătăţii, va contribui esenţial la simplificarea procedurilor de diagnostic şi la oferirea unui tratament modern şi personalizat femeilor diagnosticate cu cancer la sân, astfel încât ele să aibă şanse maximale de a învinge afecţiunea”, a declarat deputatul PSD Carmen Holban.
Cetățeanul TV