„O picătură de viaţă”, campania de donare de sânge inițiată de primarul Băluță

Desemnat recent „Primarul Anului 2019”, edilul Sectorului 4, Daniel Băluță, a demarat o nouă inițiativă demnă de distincția acordată. La sediul Primăriei Sectorului 4 a avut loc, joi, campania de donare de sânge „O picătură de viaţă”.

Primarul Daniel Băluță i-a îndemnat să participe la campanie atât pe salariații autorității locale, cât și pe cetățenii Sectorului 4.

Și primarul Băluță a donat sânge, iar exemplul său a fost urmat de peste 200 de angajați ai primăriei și ai direcțiilor descentralizate, care s-au înscris pe lista donatorilor voluntari, pentru a face un gest nobil, în sprijinul semenilor noștri care au nevoie urgentă de sânge.

Primarul Băluță: „Un gest de normalitate”

primarul Băluță
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a donat sânge

La ora actuală, datele arată că, la nivel national, în fiecare zi, sunt necesari cel puțin 1.000 de litri de sânge, iar numărul donatorilor este foarte mic. Primarul Băluță spune că inițiativa sa este un gest de normalitate, în ajutorul semenilor aflați în nevoie.

„Este o perioadă deosebită a anului, este momentul în care nu trebuie să uităm niciodată că la fiecare trei secunde un om are nevoie de o picătură de sânge, o picătură de viață. Ca atare, nu am putut niodată să-mi uit profesia, aceea de medic, și mi se pare un gest de bun simț și de normalitate să fim aproape de semenii noștri aflați în nevoie. De aceea am demarat această campanie împreună cu colegii mei. Este o mare bucurie pentru noi că putem fi cu fapte alături de oameni”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.