O parcelă din Parcul Verdi a fost scoasă la vânzare pe OLX cu șapte milioane de euro

O parcelă din Parcul Verdi, situat în cartierul Floreasca din Capitală, a fost scoasă la vânzare pe site-ul OLX, pentru suma de șapte milioane de euro, informează HotNews.

Parcul a fost retrocedat, iar locuitorii din zonă cer Primăriei Capitalei și Primăriei Sectorului 2 să salveze spațiul verde, însă până în prezent autoritățile nu au luat măsuri.

„Vând imobil teren situat în str. Verdi nr. 2 bis, sector 2 București, nr. cadastral 228761 în suprafața  de 11 896 m2. Preț informativ: 600 E/mp. Ofertă serioasă. Prefer cumpărător direct. Caracteristici: folosință teritoriului-curți construcții, zonă funcțională V1a.  Imobilul intră sub incidența Legii nr. 135/2014, Art. ÎI: După alineatul (8) al articolului 18 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 10 noiembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:  <(9) Terenurile înscrise în cartea funciară că fiind în categoria curți – construcții, terenuri ce se află în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, nu pot fi inventariate sau declarate că spații verzi, în sensul legii, decât după îndeplinirea procedurii de expropriere conform legislației în domeniu>”, se arată în anunțul de pe OLX.

Potrivit ultimelor modificări la Legea 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, „terenurile înscrise în cartea funciară că fiind în categoria curți-construcții, terenuri ce se află în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice, nu pot fi inventariate sau declarate că spații verzi, în sensul legii, decât după îndeplinirea procedurii de expropriere conform legislației în domeniu”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.