O femeie din mafia calabreză prinsă în Constanţa când arunca un bancomat în aer!

FOTO: cocoparisienne/Pixabay.com
FOTO: cocoparisienne/Pixabay.com

Un bancomat a fost aruncat în aer, marți dimineața, în județul Constanța, la intrarea în stațiunea Mamaia.

CITEŞTE ŞI:Femeia și bărbatul care aruncau în aer  bancomate, prinși de oamenii legii

Poliția are doi suspecți, care sunt bănuiți de fapte similare în România și în Italia, respectiv un bărbat și o femeie. Aceasta din urmă face parte din gruparea ‘Ndrangheta, cel mai puternic clan mafiot din Peninsulă.

Bancomatul a fost detonat la Pavilionul Expozițional din Constanța, clădire aflată la intrarea în stațiunea Mamaia. Cei doi suspecți – un bărbat și o femeie – au fost prinși de poliție, ei fiind chiar atunci filați de oamenii legii care bănuiau că urmau să dea o spargere.

Au sustras banii

„În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au prins în flagrant delict două persoane, imediat după ce ar fi aruncat în aer un bancomat, din municipiul Constanța, amplasat în Pavilionul Expozițional Constanța și ar fi sustras banii din interiorul ATM-ului”, a transmis Poliția Română.

Bărbatul de 48 de ani și femeia de 55 de ani sunt bănuiți că au mai aruncat un bancomat în aer în localitatea Castelu și au încercat să facă același lucru la un alt ATM din Mamaia.

„În prezent, bănuiții se află la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea audierii, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru stabilirea întregii activități infracționale”, potrivit sursei citate.

Gheorghe Calin Apostol și de Katia Sanginesi sunt bănuiți de fapte similare în Italia.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.