Nu se renumără voturile la Sectorul 1. BEC a respins cererea PSD!

sursa: Facebook/Dan Tudorache

​​Biroul Electoral Central a respins cererea PSD de anulare a alegerilor sau renumărare a voturilor la sectorul 1. Decizia a fost luată cu 12 la 5.

PSD a cerut renumărarea voturilor în Sectorul 1, susținând că Dan Tudorache, candidatul PSD la Primărie, are potrivit numărătorii paralele a partidului peste o mie de voturi în plus față de contracandidata lui de la USR-PLUS, Clotilde Armand, scrie Hotnews.

„Azi-noapte, am solicitat Biroului Electoral Central renumărarea voturilor.Îmi doresc transparență totală, în primul rând pentru a elimina orice suspiciune despre furtul voturilor. Pentru că voturile reprezintă voința și speranța oamenilor. Iar acestea nu trebuie în niciun caz furate.E normal ca într-o luptă atât de strânsă să se verifice fiecare vot. Nu sunt însă normale nici presiunile, nici manipulările”, a scris Dan Tudorache, pe FB.

Miercuri dimineață, Dan Tudorache și mai mulți membri PSD au mers să protesteze în fața Biroului Electoral al Sectorului 1.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.