Nou director la Aeroportul Otopeni. George-Alexandru Ivan ia locul lui Gabriel Stroe

probleme aeroportul otopeni Nou director la Aeroportul Otopeni
Foto: inVacante.ro

George-Alexandru Ivan preia conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Acesta are un mandat de patru luni iar perioada poate fi prelungită cu alte două luni. Nou director la Aeroportul Otopeni.

Numirea noului director este urmarea revocării lui Gabriel Stroe din funcția de director al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Stroe și-a pierdut funcția după ce ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a efectuat, ieri dimineață, un control la Aeroportul Henri Coandă și a descoperit acolo mizerie, igrasie, spații improvizate și ziduri deteriorate.

La cererea ministrului Cuc, Consiliul de Administraţie l-a revocat imediat din funcţie pe Gabriel Stroe, motivul fiind neîndeplinirea obligaţiilor contractuale.

În locul lui a fost numit George-Alexandru Ivan. Acesta a fost până astăzi director general adjunct (funcție ocupată temporar) şi director al Direcţiei Comerciale în aceeași Companie Naţională Aeroporturi Bucureşti.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

*