Dan Negru a reacționat pe Facebook după ce Uniunea Salvați România a folosit numele și imaginea lui Fuego pentru un afiș destinat diasporei, iar artistul s-a supărat că nu a fost întrebat înainte.
Vedeta Antenei 1 îl provoacă pe liderul USR la un test la care să participe alături de cel a cărui imagine a fost prejudiciată, Paul Surugiu alias Fuego.
”Un nene politician, Nicuşor Dan, a făcut azi mişto de Fuego. Eu am o propunere
pentru amândoi: să mergem mâine dimineaţă, cu o cameră de filmat, într-o piaţă din București sau de oriunde din România şi să testăm popularitatea fiecăruia. Că despre asta e şi politica şi arta, despre popularitate. Paul Surugiu-Fuego, accepți? Nene Dan, te bagi?”, a scris Dan Negru pe Facebook.
Cântărețul Fuego, pe numele adevărat Paul Suruguiu, s-a arătat indignat de faptul că Uniunea Salvați România i-a folosit numele și imaginea pentru un afiș destinat diasporei, care nu îi face cinste artistului. Nicușor Dan recunoaște greșeală și îi cere scuze artistului.
Fuego a postat miercuri pe Facebook un mesaj în care critică faptul că USR i-a folosit numele și imaginea într-o luptă politică. Pe afiș apare o poză a artistului, însoțită de următorul mesaj: „Diaspora ne-a dat 7.000 de semnături. Noi promitem că n-o să le dăm tot Fuego”.
„Observ cu stupoare că numele și imaginea mea sunt atrase într-un joc, într-o dispută care nu ar trebui să mă implice sau să mă privească în mod direct pe mine. Este vorba despre felul în care domnul Nicușor Dan, de altfel un intelectual rasat, a ales să-și facă prezentarea campaniei sale electorale pentru a obține un mandat din partea diasporei”, a scris Fuego.
Contactat de Antena 3, Nicușor Dan a declarat că a aflat abia miercuri de afișul realizat de echipa sa. „Îmi cer scuze în numele meu și al USR-ului. Nu am reușit până la ora asta să găsesc numărul dumnealui, dar o să îl sun, să îi cer scuze. E o greșeală pe care a comis-o cineva din echipa de comunicare și ne-o asumăm. Mesajul pe care echipa voia să îl transmită a fost că oamenii din diaspora au nevoie de chestiuni serioase, dincolo de divertisment, au nevoie de echivalarea diplomelor, de informații de cum pot să își deschidă afaceri dacă se întorc în România. A fost o greșeală a celui care a făcut vizualul și a celui care a aprobat publicarea pe Facebook. Am greșit, ne-o asumăm, iar oamenii vor fi penalizați. Am aflat de două ore că s-a întâmplat acest lucru”, a spus liderul USR.
Cetățeanul TV