Nicuşor Dan îl susţine pe Dacian Cioloş, pe care-l vrea din nou în fruntea Guvernului

Președintele USR, consilierul general Nicușor Dan, a anunţat miercuri că-l susţine pe premierul Dacian Cioloş pentru un nou mandat la Palatul Victoria.

El a mai spus că partidele care au „aceeași idee de dezvoltare” cu a premierului Dacian Cioloș ar trebui să-l susțină declarativ în campania electorală pentru ocuparea fotoliului de prim-ministru, după alegerile din decembrie.

„Eu cred că domnul Cioloș are o importantă încredere populară. Cred că mulți români au văzut în dumnealui o speranță de schimbare și prin asta mulți români așteaptă ca dumnealui să continue în fruntea Guvernului și atunci cred că mersul logic al lucrurilor este ca domnul Cioloș să vină cu proiectele dumnealui în continuare și anumite partide care au aceeași idee de dezvoltare a României în continuare să-l susțină declarativ în campania electorală, pentru ocuparea fotoliului de prim-ministru, după alegeri. Cred că invers, și a spus-o și domnul Cioloș, nu este foarte fezabil, dumnealui s-a angajat să guverneze pe perioada aceasta limitată și nu cred că ar fi potrivit”, a susținut Nicuşor Dan, într-o conferință de presă dedicată prezentării programului politic al USR.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.