ISU: Unitățile de cazare de pe litoral pun în pericol viața turiștilor în caz de incendiu

Litoral
Litoral

Zeci de unităţi de cazare şi alimentaţie publică de pe litoral au fost controlate de Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă (ISU) „Dobrogea”, în prima săptămână din iulie, pentru neregulile constatate fiind aplicate 35 de amenzi în valoare peste 84.000 de lei, au informat, miercuri, reprezentanţii instituţiei.

„În perioada 01-07 iulie a.c., în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 45 de obiective de turism şi alimentaţie publică, după cum urmează: 25 de unităţi de turism, 10 restaurante şi cluburi, precum şi în alte 10 obiective. În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 268 deficienţe. De asemenea, au fost aplicate 246 sancţiuni, respectiv 211 avertismente şi 35 amenzi contravenţionale în valoare totală de 84.500 lei”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ISU „Dobrogea”.

Conform sursei citate, cele mai multe dintre deficienţele constatate sunt: neîntocmirea şi/sau neavizarea planului de intervenţie; neasigurarea angajării unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor; nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice pentru iluminatul de siguranţă pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu, cât şi pentru intervenţie în încăperea centralei termice.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.