Mitropolitul Antim a fost unul dintre marii luminători ai românilor, prin alfabetizare, învățământ, cultură și arte, iar patrimoniul inestimabil lăsat moștenire de sfântul ierarh se regăsește în muzeul dedicat artei vechi românești, din incinta ansamblului mănăstiresc Antim, din sectorul 5 al Capitalei.
Peste 60 % dintre monumentele istorice din România sunt monumente bisericești. Împreună cu acestea, Biserica Ortodoxă Română păstrează un fond impresionant de vestigii: icoane, manuscrise și carte veche, obiecte de cult, broderii, veșminte, mobilier, piese și fragmente arhitectonice etc.
Majoritatea acestor vestigii sunt organizate la ora actuală într-un total ce depășește 300 de muzee, colecții muzeale sau centre de ocrotire a patrimoniului bisericesc. Printre aceste lăcașuri de cultură, multe dintre ele localizate în Capitală, un loc aparte îl deține Muzeul Mănăstirii Antim.
Colecția muzeală reflectă personalitatea sfântului ierarh
Undeva în spatele blocurilor ce flanchează bulevardul Unirii pe de o parte și îmbrățișează Piața Constituției pe de altă parte se află un ansamblu mănăstiresc de o frumusețe și simbolistică aparte: Mănăstirea Antim.
Muzeul a fost înființat în anul 1966, cu prilejul împlinirii a 250 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul. Expunerea a fost gândită în jurul personalității sfântului ierarh, reflectând opera și biografia sa și valorifica obiectele aflate în colecția de artă a Patriarhiei Române. Spațiul expozițional, aflat pe latura de est a mănăstirii, cuprindea șase săli, foste chilii ale mănăstirii.
Un al doilea spațiu muzeal al mănăstirii, închinat mișcării de revigorare spirituală Rugul aprins, este amenajat în clopotnița mănăstirii, în fosta chilie a Părintelui Daniil Sandu Tudor (1896-1962), inițiatorul mișcării. Colecția cuprinde manuscrise, cărți și lucrări monografice ale personalităților care au frecventat întâlnirile organizate la mănăstirea Antim.
Colecţia Muzeului Mănăstirii Antim cuprinde artă brâncovenească, istoria tiparului şi carte veche. Ierarhul şi ctitorul mănăstirii Antim a întocmit cu mâna lui planurile de execuţie ale mănăstirii, două dintre ele rămânând până în zilele noastre: planul original al bisericii, pe hârtie, ataşat în testamentul său relativ la mănăstire şi un alt plan, realizat pe pergament (în 1715) în cuprinsul aşezământului mănăstirii.
Patrimoniul inestimabil al Mitropolitului Antim
Pentru viaţa sa înalt duhovnicească oglindită şi în activitatea sa culturală, Antim Ivireanul a fost ales episcop al Râmnicului la 16 martie 1705, întemeind şi aici o tipografie, unde în 3 ani, scoate la lumină nouă cărţi, între care trei în româneşte şi trei în ediţie bilingvă slavo-română.
Scrie Tomul bucuriei (1706), contra catolicilor şi Liturghierul cu Molitvelnicul (1706), primele ediţii româneşti din Muntenia. Potrivit recomandării testamentare a mitropolitului Teodosie, care păstorise credincioşii din Ţara Românească timp de 40 de ani, la 22 februarie 1708, episcopul Antim este înscăunat mitropolit, de faţă fiind şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului. Tipăreşte la Târgovişte, într-o nouă tipografie, 18 cărţi (11 în româneşte), introducând în cult limba poporului şi desăvârşind ceea ce se începuse sub Matei Basarab (tipicul) şi Şerban Cantacuzino (textele biblice). Erau tipărite în româneşte deja Psaltirea (1710), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Catavasierul, Ceaslovul (1715). Rămân totuşi netraduse Mineiele, Triodul şi Penticostarul.
Cetățeanul TV
