„Mulţi ani primească” – imnul bicicliştilor pentru primarul reţinut Sorin Oprescu

Centura București Trafic restricționat pe Centura București, pentru „Prima evadare”

OprescuAproximativ 30 de persoane, reprezentanţi ai Comunităţii Bicicliştilor din Bucureşti, au venit duminică la sediul Primăriei Capitalei pentru a-şi exprima bucuria faţă de reţinerea lui Sorin Oprescu, ei cântând pe treptele instituţiei „Mulţi ani primească”.

Aceştia au venit pe biciclete, iar în momentul în care au ajuns în faţa Primăriei au urcat pe trepte şi au cântat „Mulţi ani primească!” pentru Sorin Oprescu, transmite Mediafax.

După ce au terminat de cântat, au aplaudat, iar doi dintre ei s-au legat unul de altul cu o pereche de cătuşe, spunând că în România de astăzi „a avea cătuşe la mâini înseamnă mândria de a fi român”. Manifestarea a durat câteva minute, după care biciliştii au pedalat spre sediul DNA.

Evenimentul a fost anunţat pe Facebook de Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti. „La bine şi la greu! Bucureştenii care l-au votat pe primarul Sorin Oprescu şi cei care nu l-au votat ar putea să-l salute în aceste momente dificile. Pentru că simţim nevoia să fim alături de primarul nostru, de la ora 13,30 plecăm de la Universitate pe următorul traseu”, se arată în anunţul evenimentului, postat pe Facebook, indicându-se că bicicliştii vor merge de la Universitate la Primăria Capitalei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.