Motive amuzante invocate polițiștilor de șoferi pentru lipsa declarației pe proprie răspundere: „Am vrut să verific dacă vă faceți treaba”

FOTO: Poliția Română/Facebook
FOTO: Poliția Română/Facebook

Ministerul Afacerilor Interne a prezentat, miercuri seară, o listă cu 10 motive amuzante invocate de șoferii care nu aveau asupra lor declarația pe propria răspundere.

MAI arată pe pagina de Facebook câteva motive invocate de șoferi, pasageri sau pietoni pentru a justifica lipsa declarației sau deplasarea în afara locuinței după ora 23.00, potrivit digi24.ro.

Care sunt motivele invocate

„1. – Nu am televizor acasă. Merg la prietena mea.

  • Și domnul din partea dreaptă?
  • El are televizor, dar e stricat! Scrie și în declarație.
  1. Am avut declarația în mână, dar n-am fost atent o secundă și am pierdut-o.
  2. În declarație scrie să o completez când ies din casă. Eu de duminică nu am ajuns acasă.
  3. Mă credeți că scriu urât?
  4. Vreau să văd ordinul de serviciu și vă arăt și eu declarația.
  5. Nu vă mint, dom`ne, recunosc… m-a dat afară din casă. Ce era să fac?
  6. Eu chiar vă căutam să vă spun că nu e corect de la ora 23.00. Măcar până la 12 noaptea să avem voie.
  7. Pe cuvânt că intram în casă, dar mai am exact 500 de pași și mă premiază telefonul.
  8. Merg la farmacie să-mi iau un medicament.
  • Vă simțiți rău?
  • Nu, nu, dar ziceam să am în casă.
  1. Am vrut să verific dacă vă faceți treaba! Felicitări, domnilor
  2. Motivele justificate pentru care se poate face deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00:

Ministerul reamintește motivele justificate pentru care se poate face deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00:

  • Interes profesional;
  • Asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • Achiziționarea de medicamente;
  • Îngrijirea/însoțirea copilului și/sau asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități;
  • Deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției. Cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • Deces al unui membru al familiei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.