Primăria Iași a cumpărat mopede electrice pentru colectarea gunoiului din coșurile stradale

Primăria Iași a cumpărat zece mopede electrice pentru colectarea gunoiului din coșurile stradale, în valoare de 240.000 de lei.

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, susţine că echipamentele sunt introduse în premieră la nivel naţional şi că în acest fel deşeurile din coşurile stradale sunt strânse mai eficient, pentru că mopedele pot intra uşor pe străzile înguste şi aglomerate. Pe de altă parte, acestea nu sunt surse de poluare. Fiecare moped este dotat cu câte două eurocontainere.

Societatea Salubris a achiziţionat deja zece astfel de mopede, valoarea acestora ridicându-se la 240.000 de lei, fără TVA.

Mopede electrice pentru colectarea gunoiului și autoutilitare

Totodată, operatorul ieşean de salubritate a cumpărat nouă autoutilitare pentru colectarea selectivă  a deşeurilor, în valoare totală de 896.803 lei, fără TVA.

„Sunt nouă autoutilitare destinate transportului deşeurilor colectate separat şi zece echipamente unice în România destinate întreţinerii stradale. La sfârşitul lunii august vom prezenta şi celălalt lot de autospeciale destinate transportului de deşeuri în regim compactat, atât pentru deşeurile municipale, cât şi pentru deşeurile colectate separat. Cu ajutorul echipamentelor pe care le achiziţionăm în această perioadă vom dubla nivelul de colectare a deşeurilor recuperabile în oraş”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Potrivit conducerii primăriei ieşene, societatea Salubris a avut în ultimii doi ani cele mai mari bugete de investiţii din istorie, respectiv 7,5 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ