Monumentul marelui Kogălniceanu veghează Sectorul 5

sectorul 5

Unul dintre monumentele emblematice ale Capitalei și aflat pe teritoriul Sectorului 5 este statuia impunătoare ridicată de bucureșteni spre cinstirea marelui om politic și demnitar Mihail Kogălniceanu.

Impunătorul monument este amplasat în mijlocul Pieței Kogălniceanu și este extrem de vizibil și de cunoscut, reper național dar și cunoscut loc de întâlnire pentru cei care nu cunosc prea bine Capitala. Este unul dintre monumentele emblematice ale Capitalei, recomandat de Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” al sectorului 5

Monument impunător în Sectorul 5

Statuia lui Mihail Kogălniceanu din București este amplasată pe un soclu în Piața Mihail Kogălniceanu și îl înfățișează pe omul politic, istoricul și scriitorul Mihail Kogălniceanu, în picioare, cu mâna dreaptă sprijinită în șold și cu piciorul stâng ușor împins spre înainte.

Statuia a fost executată în bronz în anul 1936 de către sculptorul Oscar Han.

Soclul în formă de trunchi de piramidă, în trei trepte, are înălțimea de 6 metri, iar statuia ce îl reprezintă pe Mihail Kogălniceanu în picioare, în poziție de orator, are 3 metri înălțime.

Statuia lui Mihail Kogălniceanu este declarată monument de importanță A.

Marele om de stat Mihail Kogălniceanu

Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași, Moldova – d. 1 iulie 1891, Paris, Franța) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica.

A fost redactor șef al revistei Dacia Literară și profesor al Academiei Mihăileane. Kogălniceanu a intrat în conflict cu autoritățile din cauza discursului inaugural cu tentă romantic-naționalistă susținut în anul 1843. A fost unul dintre ideologii Revoluției de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiției Dorințele partidei naționale din Moldova.

Eliberatorul țiganilor din robie

După Războiul Crimeii, prințul Grigore Alexandru Ghica l-a însărcinat cu elaborarea unui pachet de legi pentru abolirea robiei romilor. Împreună cu Alecsandri, a editat revista unionistă Steaua Dunării, a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru Divanurile ad-hoc, și l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieții, la tron.

Kogălniceanu a susținut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boierești și secularizarea averilor mănăstirești. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o moțiune de cenzură, care a declanșat o criză politică care a culminat cu lovitura de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu domnitorul. După un deceniu, a pus bazele Partidului Național Liberal, dar mai înainte de asta, a jucat un rol important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război care a dus la recunoașterea independenței țării.

Monumentul din Sectorul 5, opera lui Oscar Han

Oscar Han (n. 3 decembrie 1891, București – d. 14 februarie 1976, București) a fost un autor, monograf și sculptor român.

Tatăl său era de origine germană, iar mama româncă din Vrancea.

Oscar Han a studiat la Școala Națională de Arte Frumoase din București, în atelierul lui Dimitrie Paciurea (sculptura) și cu Frederic Storck (desenul). Debutul său ca sculptor s-a produs foarte devreme, la nici 20 de ani. În 1911, Oscar Han s-a făcut remarcat cu lucrarea „Cap de fetiță”.

A fost membru al „Grupului celor patru”, din care mai făceau parte pictorii Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Francisc Șirato. În anul 1917 a făcut parte dintre cei 30 de artiști, pictori și sculptori trimiși pe front de Marele Cartier General al Armatei, pentru a realiza lucrări inspirate din luptele purtate de armata română.

Într-o serie de portrete Pârvan, Eminescu, Iorga, Nae Ionescu, Sofocle, Dante, se arată preocupat de transpunerea plastică a unor valori ale portretului fizic și moral al personalității respective.

Când abordează compoziția monumentală, miza cade pe retorica gestului și, în egală măsură, pe masivitatea volumelor, pe concretizarea imperioasă a materialului figurativ – Victorie, 1932, Constantin Brâncoveanu, 1936, Anghel Saligny, 1958, etc.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here