Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” al sectorului 5 are în deosebită grijă unul dintre monumentele emblematice ale Capitalei României. Este vorba despre Monumentul Eroilor Pompieri din București.
Valorosul și frumosul monument este realizat din bronz de sculptorul francez de origine polono-germană Wladimir Hegel (între anii 1899-1901) și a fost dezvelit la 13 septembrie 1901 pe Dealul Spirii, în fața Arsenalului Armatei, fiind închinat eroilor pompieri care au ripostat trupelor otomane venite să înăbușe Revoluția de la 1848.
Eugeniu Carada, inițiatorul donațiilor pentru ridicarea monumentului
La ceremonia de inaugurare au participat și 17 eroi care se mai aflau atunci în viață. Lucrarea a fost plătită prin subscripție deschisă, gestionată de o comisie, al cărei președinte a fost Eugeniu Carada, cel care a pus și bazele uneia dintre entitățile fundamentale ale Statului Român, național, modern și independent – Bănca Națională a României.
Pe latura din față a monumentului este fixată o placă de bronz cu inscripția: “Luptătorilor de la 13 septembrie 1848, poporul român recunoscător, MDCCCL (1900)”. Pe latura opusă este fixată o altă placă de bronz, pe care scrie: “În aducerea aminte a luptei susținută în acest loc de pompierii Bucureștilor, comandați de către căpitanul Zăgănescu, și de Batalionul II din Reg. 2 linie sub comanda col. Radu Golescu contra unei divizii de armată turcească comandată de Kerim Pașa”.
Statuia Eroilor Pompieri, salvată prin mutare
Monumentul Eroilor Pompieri fusese înscris la poziția 135 pe lista monumentelor de artă din HCM 1860A/1955. Ca urmare a construirii Casei Poporului – în prezent, Palatul Parlamentului – monumentul a fost dezafectat în 1984. Mai târziu, a fost mutat la intersecția Căii 13 Septembrie cu Str. Izvor, și a fost redezvelit în data 13 septembrie 1990 în fața Hotelului JW Marriott, unde se găsește și la ora actuală.
În prezent, Monumentul Eroilor Pompieri din București este înscris în Lista monumentelor istorice 2010 – Municipiul București – la nr. crt. 2269, cod LMI B-III-m-B-19951, sub denumirea Monumentul pompierilor din Dealul Spirii.
Eroul Pavel Zăgănescu luptă cu invadatorii turci
La 13 septembrie 1848 trupele otomane ce intrau în București pentru a calma situația explozivă provocată de revoluție sunt întâmpinate de compania de pompieri, cu un efectiv de 166 pompieri, aflată sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu. Turcii, având un efectiv de aproximativ 5000 de ostași, conduși de Kerim Pașa, veneau dinspre Cotroceni și coborau către cazarma din dealul Spirii, pentru a campa acolo. În același timp compania de pompieri urca pe lângă Mănăstirea Mihai Vodă. În urma unor divergențe și neînțelegeri între soldații români din cazarmă ce trebuiau să deschidă turcilor porțile și turcii obosiți la care s-a adăugat tensiunea provocată de apariția companiei de pompieri s-a produs o încăierare ce a degenerat într-o bătălie în toată regula cu mulți morți și răniți. Această bătălie a fost ultima dintre turci și români dusă pe teritoriul românesc.
Luptând vitejește, pompierii până la urmă au trebuit să se retragă și unii chiar reușind să treacă prin rândurile otomane au ajuns la cazarmă. Rezistența fiind acerbă și văzând că soldații români luptă în disperare de cauză fiind înconjurați de numeroasa armată otomană, Kerim Pașa a cerut oprirea ostilităților, sub pretextul clemenței ostașilor, dar odată cu depunerea armelor, mulți dintre aceștia au fost secerați sub focul inamic. Atunci au căzut la datorie aproape jumătate din efectivele pompierilor, Dealul Spirii devenind, prin această tragică faptă de arme, un simbol al jertfei și iubirii de țară. A doua zi, pe 14 septembrie, Capitala era din nou sub ocupație otomană.
Pavel Zăgănescu, prieten cu Nicolae Bălcescu
Pavel Zăgănescu, cel mai mare erou al pompierilor, s-a născut pe 17 ianuarie 1815, la Râmnicu Sărat. A fost fiul lui Grozescu Căminarul şi al Smarandei, mama sa ţinând să primească numele de familie al bunicului, care decedase în 1784, lăsând moştenire familiei 400 de stânjeni de moşie, 14 pogoane de vie şi o cârciumă în Bucureşti. Fiind originar dintr-o familie de condiţie bună, a urmat cursurile Şcolii Primare Greceşti din Râmnicu Sărat, fiind apoi trimis să-şi continue studiile la Bucureşti, unde a făcut parte din primele generaţii de tineri care au studiat în limba română. În adolescenţă, cuprins de elanul patriotic şi revoluţionar al vremii, a intrat la vârsta 15 ani în Miliţia Naţională ca aspirant la gradul de ofiţer, iar un deceniu mai târziu, în 1840, a primit gradul de sublocotenent şi a fost trecut la Batalionul 1 din Regimentul 2. În anul 1844, Pavel Zăgănescu era unul dintre primii ofiţeri care conduceau nou înfiinţata companie de pompieri din Bucureşti, iar mai târziu s-a remarcat în timpul Marelui Incendiu ce a mistuit peste 1.500 de clădiri din Capitală, pe 23 martie 1847. În acelaşi an, a fost avansat la gradul de locotenent, iar un an mai târziu a devenit comandantul „Roatei de Pompieri” a Capitalei.
Adept al ideilor lui Nicolae Bălcescu, pe care l-a cunoscut şi cu care a dezbătut de multe ori probleme ale revoluţiei, Pavel Zăgănescu a luat parte la anihilarea acţiunii contrarevoluţionare a coloneilor Solomon şi Odobescu.
A murit în anul 1897, la venerabila vârstă de 82 de ani, rămânând unul dintre simbolurile Revoluţiei de la 1848. La moartea sa, presa a consemnat tristul eveniment aducând elogii celui despre care s-a spus: „Cu dânsul dispare veteranul eroilor naţionali, iar România poate fi mândră de fiul ei!”
Cetățeanul TV
