Într-o Românie ocupată de trupele Armatei Roșii, pe 17 august 1957 în fața clădirii Academiei Militare, în prezent Universitatea Națională de Apărare „Carol I” de pe Bulevardul Eroilor, Sector 5, a fost inaugurat Monumentul Eroilor Patriei.
Deși în Biroul Politic al CC al Partidului Muncitoresc Român se discutase încă din aprilie 1956, iar, în august 1955, Gheorghiu-Dej fusese desemnat să discute cu Hrușciov problema retragerii trupelor sovietice din România, aceasta s-a întâmplat în lunile iunie-iulie 1958.
Citește și Parcul cu platani în care au scris istorie Năstase și Țiriac. La pas prin Sectorul 5
Faptul că Armata Roșie era încă în țară poate justifica graba cu care s-a inaugurat Monumentul, dar și inscripția săpată pe soclu:
SLAVĂ OSTAȘILOR ROMÂNI
MOȘTENITORI AI TRADIȚIILOR
EROICE STRĂBUNE
LUPTĂTORI NEÎNFRICAȚI
ÎMPOTRIVA FASCISMULUI
PENTRU LIBERTATEA ȘI
INDEPENDENȚA PATRIEI
Cum, pe 17 august 1957, grupul statuar era încă în fază de turnare, pe soclu a fost instalată o machetă la scara 1/1, turnată în ghips patinat bronz, iar zona viitoarelor altoreliefuri, nefinalizate nici ele, era sugerată de o serie de panouri provizorii.
Realizarea Monumentului a fost încredințată unui grup de sculptori de la Studioul de Arte Plastice al Armatei, coordonat de colonelul Marius Butunoiu, din care mai făceau parte Zoe Băicoianu, Ion Dămăceanu și Theodor N. Ionescu.
Marmură de Moneasa
Pe un soclu de formă paralelipipedică, înalt de șase metri, realizat din beton armat, placat cu marmură de Moneasa, se află un grup statuar turnat în bronz, cu înălțimea de nouă metri, format din trei ostași din arme diferite: infanterie, marină, aviație. Infanteristul ține o ramură de stejar, în mâna dreaptă ridicată, ca simbol al victoriei. Acesta este înconjurat de un aviator în ținută de zbor și un marinar în ținută militară.
Grupul statuar a fost turnat în bronz în 1958, la Combinatul Fondului Plastic din București, de colectivul coordonat de specialistul Vasile V. Rășcanu.
De o parte și de cealaltă a monumentului se află două altoreliefuri mari, realizate din piatră albă, cu o suprafață de 154 m², care redau principalele momente din istoria României, începând de la cucerirea Daciei de către romani, până la lupta ostașilor români în cel de-al Doilea Război Mondial.
Monumentul este înscris ca monument istoric, cu codul LMI: B-III-m-A-19982.
Ridicarea și demolarea statuilor în România
Statuile au apărut târziu pe actualul teritoriu al țării, la mijlocul secolului al 19-lea, odată cu instalarea lui Mihai Viteazu în fața Universității din București, sculptură inaugurată în 1874.
Istoricul Daniel Citirigă, de la Universitatea Ovidius din Constanța, de la pune întârzierea apariției statuilor în Valahia și Moldova pe seama reticenței ortodocșilor față de „chipul cioplit”.
Dacă apariția lor are loc abia sub domnia lui Carol I, eliminarea primelor statui nu se face, însă, sub comuniști: „statuia lui Ovidius din Constanța a fost dată jos de trupele bulgare cu ajutorul boilor, în 1916. Ulterior, germanii, aliați cu Bulgaria în Primul Război Mondial, au intervenit pentru repunerea poetului pe soclu. Ovidius reprezenta latinitatea, iar bulgarii ar fi vrut să demonstreze că orașul are rădăcini bulgărești.
Tot atunci, sculptura „Avântul țării”, care glorifica Războiul de independență și era amplasată în fața actualului tribunal, a fost distrusă. La Tulcea, trupele bulgare l-au dat jos pe Mircea cel Bătrân, pentru că din perioada lui Dobrogea a trecut în componența Țării Românești”, aflăm de la Daniel Citirigă.
Cetățeanul TV
