vineri, noiembrie 22, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăMoarte suspectă în Mamaia

Moarte suspectă în Mamaia

-

Tragedie în Constanţa. Tânărul de 21 de ani care a fost găsit mort pe un dig din Mamaia a fost identificat.

Un bărbat care colecta PET-uri de pe plajă a făcut descoperirea şi a dat alarma. „La data de 7 august a.c. în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că pe digul din zona Pescărie, s-ar afla cadavrul unei persoane. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat. Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii decesului persoanei și identificării acesteia”, transmit autorităţile. Se pare că un localnic care aduna sticle de plastic a descoperit cadavrul. El a spus că în zonă era sânge, iar trupul neînsufleţit ar fi avut urme de tăieturi la gât, fiind dezbrăcat şi cu o pungă pe cap. Digul unde a fost găsit cadavrul este în apropierea uneia dintre cele mai populate plaje de la intrarea în staţiunea Mamaia. Aici se află o bază nautică, o cherhana, dar şi o zonă unde oamenii vin cu maşinile.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...