Mitingul PNL din Piața Revoluției modifică 10 trasee de autobuz ale RATB. Care sunt acestea

Mitingul pe care Partidul Național Liberal îl organizează duminică în Piața Revoluției din București are drept consecință modificarea a zece trasee de autobuz ale RATB.

RATB a anunțat că traficul rutier va fi restricţionat între orele 14,00-20,00, pe Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei și Str. Dem Dobrescu, pe Str. Ştirbei Vodă, între Str. Berzei și Calea Victoriei, pe Str. Dem Dobrescu, pe Str. C.A. Rosetti, respectiv pe Str. Episcopiei.

În consecință, la dispoziţia Brigăzii Rutiere, RATB va modifica traseele liniilor 122, 126, 137, 138, 168, 178, 226, 268, 300 și 368 după cum urmează:

Liniile 122, 137, 138 şi 268 vor funcţiona pe sens „Piața 21 Decembrie 1989”, pe traseele de bază între terminalele „Cartier Latin”, „Carrefour Militari”, „Cartier Militari” respectiv „Valea Oltului” şi intersecția Str. Știrbei Vodă/ Str. Berzei, apoi pe un traseu modificat pe Str. Berzei, Cal. Griviței, Bd. Dacia, Piața Romană, Bd. Gh. Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu. Celălalt sens nu se modifică.

Liniile RATB 126 şi 368 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele „Ghencea”, respectiv „Valea Oltului” şi intersecția Str. Stirbei Vodă/Str. Berzei apoi pe un traseu modificat pe Str. Berzei, Cal. Griviței, Bd. Dacia, Piața Romană, Cal. Dorobanților, Piața Lahovari, Str. George Enescu, Bd. Gh. Magheru, cu întoarcere pe Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Știrbei Vodă, Bd. Eroilor, apoi traseele actuale.

Liniile 168 şi 226 vor funcţiona pe sensul spre „Piața Romană”, pe traseele de bază între terminalele „Cartier Constantin Brâncuşi”, respectiv „Depoul Alexandria” şi intersecția Str. Știrbei Vodă/ Str. Berzei, apoi pe un traseu modificat pe Str. Berzei, Cal. Griviței, Bd. Dacia, Piața Romană, Cal. Dorobanților, Piața Lahovari, Str. George Enescu, Bd. Gh. Magheru, cu întoarcere pe Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Știrbei Vodă, Bd. Eroilor, apoi traseele actuale. Celălat sens nu se modifică.

Linia 178  va funcţiona pe traseul de bază între „Cartier Militari” şi intersecţia Str. Ştirbei Vodă/ Str. Berzei, apoi pe un traseu modificat pe Str. Berzei, cu întoarcere pe Str. Mircea Vulcănescu, Str. Ştirbei Vodă, apoi traseul de bază.

Linia 300 va funcţiona pe traseul de bază între „Clăbucet” şi „Piaţa Romană” cu întoarcere în rondul de la Piaţa Romană.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.