Mircea Raicu (consilier PNL): Guvernul trebuie să transfere ELCEN în proprietatea Bucureştiului

Primăria
Viceprimarul Mircea Raicu a semnat, pe bandă rulantă, dispozițiile de retrocedare sau despăgubire în baza Legii 10

Mircea RaicuGuvernul trebuie să transfere Electrocentrale București (ELCEN) din proprietatea statului în cea a Municipiului București, a declarat miercuri consilierul general PNL Mircea Raicu.

”Ponta minte atunci când spune că fuziunea dintre RADET și ELCEN stă într-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București. Adevărul este că Guvernul, prin Ministerul Energiei, trebuie să transfere ELCEN din proprietatea statului în cea a Municipiului București”, a spus Mircea Raicu.

El a menţionat că CGMB a adoptat încă din 2013, printr-o hotărâre de Consiliu, memorandumul privind trecerea ELCEN la Municipiul București. ”Această solicitare avea menirea de a corecta o greșeală istorică a guvernelor PSD de după anii ’90 și de a întregi sistemul de încălzire al orașului. Atunci, Guvernul, în mod greșit, a lăsat în patrimoniul unor companii CET-uri care făceau parte din sistemele de încălzire ale orașelor. Multe dintre aceste companii au fost vândute apoi împreună cu CET-urile, iar orașele au rămas fără sisteme centralizate de încălzire. Ponta trebuie să înțeleagă că nu poate să se joace cu sănătatea unui oraș de 2,8 milioane de locuitori, dintre care 1,7 milioane depind de acest sistem de încălzire”, a menționat Mircea Raicu.

Potrivit consilierului, prăbușirea RADET va atrage și prăbușirea ELCEN. ”Solicităm în numele bucureștenilor primului-ministru Victor Ponta să sprijine finalizarea acestei fuziuni ca singura soluție a unui dezastru social și de mediu în București”, a declarat Mircea Raicu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.