Mircea Moloţ, aflat în arest la domiciliu, și-ar putea părăsi locuinţa

Tribunalul Alba a decis joi că preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ, aflat în arest la domiciliu, ar putea să își părăsească locuinţa de patru ori pe lună şi să fie vizitat de fiica sa. Decizia nu este însă definitivă, informează Mediafax.

mircea molot
Mircea Moloț

“Tribunalul Alba a acordat inculpatului permisiunea de a fi vizitat la domiciliu de fiica sa în fiecare zi de sâmbătă, între orele 11.00-20.00, şi a acordat acestuia permisiunea de a se deplasa în vederea asigurării mijloacelor de existenţă în localitatea M.M. în prima şi a treia zi de miercuri din lună, respectiv în localitatea S. în a doua şi a patra marţi din lună, între orele 8.00-17.00”, se precizează într-un comunicat al instanței.

Decizia nu este definitivă, ea fiind deja atacată prin contestaţie de DNA Alba Iulia.

Şeful CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, vicepreşedinte CJ Tiberiu Balint, ambii suspendaţi din funcţie, ginerele lui Moloţ, Roberto Patrik Venter, şi alţi doi oameni de afaceri, Vasile Axinte şi Emanoil Milică Pup, au fost reţinuţi în 3 decembrie pentru fapte de corupţie, iar ulterior au fost puși sub control judiciar.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.