Ministrul Muncii, despre proiectul PNL prin care săptămâna de lucru va avea şase zile:”o gogomănie”

Ministrul Muncii, despre proiectul PNL prin care săptămâna de lucru va avea şase zile:”o gogomănie”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a scris pe pagina de Facebook că proiectul liberalilor prin care săptămâna de lucru va avea şase zile, este „o gogomănie”, iar „reţeta este aplicată de maeştrii bucătari ai Opoziţiei”.

„Dacă ieri tăiam vouchere de vacanţă şi salarii, astăzi, ultima gogomănie a peneliştilor este proiectul care vrea să reintroducă săptămâna de lucru de 6 zile, pe care cei mai maturi o ţinem minte (şi nu cu plăcere), de pe vremea cealaltă. Această măsură absurdă şi nedospită nu numai că ne dă înapoi cu 30 de ani dar ne şi decuplează de Europa, de civilizaţie şi de politicile moderne care urmăresc creşterea eficienţei şi productivităţii muncii. În timp ce în Europa se reduce timpul de lucru la sub 40 de ore pe săptămână, peneliştii vor să spargă norma la hectar chemând oamenii la muncă sâmbătă.Halal partid <<pro-european>>! Ce este şi mai trist este că deputaţii care au iniţiat acest proiect de lege încearcă să-l legitimeze în spaţiul public prin tot felul de şiretlicuri şi mistificări. Noroc că minciuna are picioare scurte!”, a scris Marius Budăi pe Facebook.

Ministrul Muncii : Colegii din opoziţie să nu mai intoxice spaţiul public cu gogoşi necoapte

„Gogomăniile servite pe bandă rulantă nu au niciun gust dacă nu sunt condimentate cu minciuni. Asta pare a fi reţeta aplicată de <<maeştrii bucătari>> ai Opoziţiei. Stau şi mă întreb, cine mai poate număra toate amatorismele toxice şi gogoşile servite de aceşti politicieni de ocazie, care pretind că acţionează în slujba românilor? Românii trebuie să ştie că guvernul PSD, care a condus cu succes şi pricepere timp de 6 luni Consiliul Uniunii Europene, va veni mereu către oameni cu soluţii armonizate cu cele mai bune practici ale partenerilor noştri, dar gândite şi implementate pentru beneficiul fiecărui cetăţean! Îi somez pe colegii din opoziţie să înceteze să mai intoxice spaţiul public cu gogoşi necoapte şi aberaţii toxice. Îi încurajez să depăşească zodia amatorismului politic în care se afundă pe zi ce trece. Altfel, tare mi-e teamă că românii or să le servească la urne o porţie dublă de indigestie”, spune Budai.

Proiect PNL: sâmbata ar putea deveni zi lucrătoare

Sâmbăta ar putea deveni zi lucrătoare, însă doar dacă vor angajații. Liberalii au depus un proiect de lege potrivit căruia orele suplimentare prestate într-o zi din weekend pot fi compensate doar financiar.

„Îi dăm dreptul salariatului să opteze dacă vrea să presteze ore suplimentare doar în timpul săptămânii sau vrea să vină și sâmbăta. Asta este tot ce prevede acest proiect de lege. Deci, practic, în momentul de față, legea nu permite nici salariaților, nici angajatorilor să preseteze ore sâmbăta fără să obțină sau să i se dea ulterior o zi liberă (recuperare). Aveți 8 zile libere și veți avea în cont 8 zile libere. Dacă dumneavoastră doriți ca sâmbăta să lucrați și să primiți un salariu cu 75 la sută spor este strict opțiunea dvs”, a explicat pentru Digi24 deputatul PNL Dan Vîlceanu, inițiatorul legii.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.