Ministrul Muncii, Marius Budăi (PSD), a declarat marți, la Antena 3, există o taxă percepută de stat pe casele self-pay din magazinele care au renunțat la casieri și că el personal s-a gândit și la varianta ca magazinele care renunță la casieri să li se impună ieftinirea produselor.
CITEŞTE ŞI: Un deputat PNL a votat moţiunea împotriva lui Budăi
„În primul rand trebuie sa discutam de oameni si ce vor face cei care vor ramane fara serviciu in acest caz. Mai presus de taxe sunt oamenii si de oameni trebuie sa ne ocupam si daca vorbim de oameni, eu cred ca trebuie sa existe posibilitatea dubla, adica sa fie si casele self-pay dar si casele cu angajati, pentru ca vorbim si de varstnici, persoane care nu se pricep (sa-si scaneze produsele) si nu se pot descurca singur”, a afirmat ministrul.
Taxa pentru robot
Întrebat despre o taxă pe robot, Budăi a răspuns: `Putem gandi si o astfel de taxa, avem exemplul Belgiei in care s-a aplicat la nivel local. Putem gasi formule si modalitati”.
Ministrul Muncii a adăugat că o altă variantă este ca magazinele care renunță la casieri și își pun clienții să-și scaneze singuri produsele pe care le-au cumpărat, să ofere o reducere de preț.
„Deciziile le luam impreuna cu partenerii sociali, dar eu personal m-am gandit, pentru ca atunci cand mergem singuri facem treaba unui casier”, a explicat acesta.
Cetățeanul TV