Ministerul Energiei a semnat un protocol cu Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate

Ministerul Energiei, împreună cu Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM), au semnat un protocol de colaborare, care are ca obiectiv întocmirea de rapoarte, analize, predicții și statistici.

„Luni, 3 iulie 2017, Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM) și Ministerul Energiei au perfectat semnarea unui protocol de colaborare, stabilind astfel condițiile generale de lucru privind derularea protocolului, având ca obiectiv întocmirea de rapoarte, analize, predicții, statistici, pe care ARSCM le poate efectua prin experții săi, în segmentul său de competență, respectiv industriile componente ale Smart City, precum și promovarea strategiilor Ministerului Energiei în programele derulate de ARSCM”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de ARSCM.

Semnarea protocolului vine în contextul evenimentului organizat de ARSCM în iunie, când Ministerul Energiei a anunțat implicarea ca partener în programul Caravana Smart City, un program de informare al autorităților publice despre soluții Smart City. ARSCM realizează mai multe activități de informare, cum ar fi: autorități publice locale, autorități publice de stat cu responsabilități și putere de decizie relevante în aria conceptului Smart City, grupuri profesionale cu expertiză în aria conceptului Smart City, mediul de afaceri, publicul larg, dar și oferirii de sprijin educațional, informațional și legislativ în vederea formării și specializării profesionale a entităților, persoane fizice sau juridice, care activează în domeniul dedicat Smart City, pentru dezvoltarea durabilă a orașelor.

Asociația își propune să atragă atenția asupra importanței implementării soluțiilor inteligente, în scopul de a îmbunătăți calitatea vieții și a nivelului de trai. „Asociația își propune astfel să atragă atenția asupra importanței pe care o au activitățile de implementare a soluțiilor inteligente, pentru nivelul de trai al oamenilor, pentru îmbunătățirea calității vieții, pentru integrarea tehnologiei în comunități pentru a ușura accesul la informațiile de la autorități, la informații și soluții ce pot spori calitatea vieții, sănătății și securității oamenilor, activități ce trebuie desfășurate de specialiști”, se precizează în comunicat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.