Ministerul de Interne, proiect: Cum vor putea părăsi românii localitățile după 15 mai

Sursa: Foto, Ministerul de Interne

Ministerul de Interne a dat publicității setul de măsuri propuse pentru perioada de după 15 mai. Oamenii vor avea voie să circule în afara localităților, dar pentru anumite activități sunt impuse condiții.

Măsurile propuse de Ministerul de Interne, potrivit stiripesurse.

Deplasări permise fără nicio condiționalitate:

1. în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

2. în scop umanitar sau de voluntariat;

3. realizarea de activități agricole;

4. pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

5. îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

6. participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

7. din alte motive justificate, precum:

− îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie;

− îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere;

− asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități;

− deces al unui membru de familie.

Deplasări permise în anumite condiții:

1. asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

2. activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.

3. participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;

4. pentru achiziția, service-ul, efectuarea itp sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.