Mii de polițiști mobilizați în ziua alegerilor locale, verificări în teren la vizele de reședință

Procesul de distribuire a buletinelor de vot, precum şi a materialelor sanitare în cele 18.794 de secţii de votare din țară s-a încheiat sâmbătă, fără a fi semnalate probleme, a anunțat chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI.

Pe data de 27 septembrie, ziua alegerilor locale, va fi însă o provocare și pentru polițiști. Au fost mobilizați oameni în teren care să preîntâmpine orice tulburare a ordinii publice. Iar autoritățile vor fi cu ochii și pe cei care nu respectă regulile sanitare.

Măsuri speciale luate de Ministerul de Interne

Ministerul de Interne a luat măsuri speciale pentru desfăşurarea fără incidente a scrutinului de duminică. Ministrul Marcel Vela a anunțat sâmbătă că în toată ţara au fost stablite 689 de „zone speciale de intervenţie”. Este vorba de zonele unde există un potenţial mai ridicat de producere a unor incidente. Iar la nivelul fiecărui judeţ vor funcţiona, în ziua scrutinului, grupe operative care să intervină rapid în orice situaţie semnalată.

Cum au fost stabilite zonele speciale

Aceste zone speciale de intervenție au fost stabilite ținând cont de istoricul incidentelor electorale, de actualele incidente semnalate, de numărul solicitărilor de vize de flotant primite în ultima vreme, precum și de alte informații și semnalări din presă.

Marcel Vela a spus că au fost constituite „echipe operative şi rezerve de intervenţie”, inclusiv prin detașarea unor ofițeri în teritoriu, pentru ca în fiecare judeţ la orice apel 112 sau la orice incident semnalat, potrivit digi24.ro

Echipe de monitorizare în fiecare judeţ

În fiecare judeţ sunt echipe care vor monitoriza şi îndruma Inspectoratele judeţene. Iar 82 de ofiţeri au fost detaşaţi de la nivel central în teritoriu, „pentru monitorizare şi îndrumare”. Echipe formate din membri ai Corpului de Control al ministrului de interne împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră sau echipe ale IGPR vor verifica activitatea angajaţilor MAI din teritoriu în ziua alegerilor.

Potrivit lui Bogdan Despescu, în ultima perioadă au fost înregistrate mai multe cereri privind acordarea de vize de reşedinţă decât în mod obişnuit. El atras atenţia celor care ar face astfel de demersuri în scopuri electorale că vor suporta rigorile prevăzute de lege. „Atenţionăm persoanele care au solicitat aceste vize în scop electoral că personalul MAI este la datorie. Acolo unde se vor constata încălcări ale termenelor legale se vor dispune măsuri în consecinţă”, a afirmat chestorul Bogdan Despescu. El a spus că se fac verificări în teren.

Campania electorală pentru alegerile locale 2020 a avut 1.373 de manifestări electorale. Autoritățile au primit 1.003 sesizări cu caracter electoral. Au fost întocmite 295 de dosare penale și fiind aplicate 348 de sancțiuni contravenționale, a menționat Bogdan Despescu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.