Mesajul de condoleanțe adresat de consiliera USB Clotilde Armand pentru Regina Ana

buget

Consiliera USB la Sectorul 1 Clotilde Armand a adresat un mesaj de condoleanțe Regelui Mihai și familiei Regale, după ce Regina Ana a trecut la cele veșnice.

„Am aflat cu tristețe că Majestatea Sa Regina Ana a României a trecut la cele veșnice. Aș vrea să transmit sincerele mele condoleanțe Regelui Mihai și familiei regale”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Regina Ana a României a murit luni, la ora 13,45, la Spitalul din Morges, în Elveția, a anunțat Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I. „La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din orașul Morges”, precizează comunicatul.

Programul funeraliilor va fi făcut public, în detaliu, în cursul zilei de marți. Conform tradiției Funeraliilor Regale din țara noastră, corpul neînsuflețit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

Ultimele Funeralii Regale din țara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorința Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiția înaintașelor Majestății Sale. Familia Regală anunță mare doliu pentru primele șapte zile de la înmormântare și doliu timp de 40 de zile.

Începând de marți, cărți de condoleanțe pentru Regina Ana vor fi deschise simultan la Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Condoleanțele pot fi transmise și online, pe adresa www.familiaregala.ro/mesaje.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.