Medicul Valeriu Gheorghiță a răbufnit: Restricțiile trebuie luate!

Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, a declarat că sănătatea publică este o prioritate a tuturor, „or din acest punct de vedere este clar că atunci când se impun măsuri de restricție ele trebuie luate”.

„Până la urmă rolul măsurilor restrictive este acela de a limita circulația virusului și de a preveni îmbolnăvirile, prin aceste metode nefarmaceutice. Este evident că atunci când situația epidemiologică o impune, când riscul de îmbolnăvire crește semnificativ, sănătatea publică este clar o prioritate a tuturor și asta nu cred că se poate negocia, or din acest punct de vedere este clar că atunci când se impun măsuri de restricție ele trebuie luate. Trebuie luate la timp tocmai ca să producă efecte la timp”, a spus oficialul, joi seară, pe B1 TV, unde a vorbit și despre o nouă campanie de informare, dar și despre măsura bonurilor de masă.

Imunitatea este foarte scăzută

Întrebat dacă e reprezintă o posibilitate și introducerea unor noi restricții în cazul în care numărul infectărilor ajunge din nou la un nivel foarte ridicat, președintele CNCAV a explicat: „Nu văd de ce să scoatem din calcul această posibilitate atât timp cât ne uităm și la celelalte țări și vedem că se impun astfel de măsuri, pentru că altfel nu o să putem controla răspândirea virusului, mai ales într-o populație în care acoperirea imunologică, indiferent că vorbim de trecerea prin boală sau vaccinare, nu este suficient de ridicată”.

CITEȘTE ȘI: Medicul Gheorghiță a decis asupra vaccinării obligatorii

„Pot să vă spun că în mediul rural este o situație paradoxală pentru că unii oameni invocă faptul că nu există această boală la noi în localitate, noi nu am avut cazuri de îmbolnăvire, această boală este la oraș, și atunci acea categorie populațională nu are imunitate de niciun fel, nici la trecerea prin boală pentru că probabil că într-adevăr numărul de infecții în rândul comunității respective a fost mic, dar n-are nici imunitate prin vaccinare, deci în cazul în care vorbim de răspândirea variantei Delta într-o comunitate care este complet descoperită imunologic ne imaginăm care este rapiditatea de dublare a numărului de cazuri în condițiile în care perioada de contagiozitate s-a redus la 4 zile în momentul de față, deci practic timpul de dublare a cazurilor este de 4 zile la acest moment”, a adăugat Valeriu Gheorghiță.

Delta face ravagii

El a subliniat că „varianta Delta în sine se multiplică mult mai ușor și se răspândește mult mai ușor, or asta înseamnă că atunci când ai aglomerare de persoane, populație neimunizată, riscul de răspândire și de apariție de cazuri noi este foarte crescut”.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.