Medicul Mihai Craiu: Bebelușii și copiii cu boli grave prezintă risc foarte mare de infectare. Pericol pentru adolescenți

FOTO: dimitrisvetsikas1969/Pixabay.com
FOTO: dimitrisvetsikas1969/Pixabay.com

Medicul pediatru Mihai Craiu a atras atenția că tulpina Delta este de cinci ori mai contagioasă decât cea inițială. Potrivit acestuia, bebelușii și copiii mai mari care au boli grave au un risc foarte mare de infectare.

El a avertizat că adolescenții au un risc suplimentar deoarece pot face sindron inflamator multisistemic. Acesta poate lăsa sechele, potrivit digi24.ro.

Medicul a declarat că este de așteptat să apară un număr mai mare de infectări cu Covid-19 în rândul copiilor.

„Vor fi mai mulți copii infectați”

„Vor fi mai mulți copii infectați. Dar cu boli severe și care să necesite spitalizare nu ne așteptăm la aceeași proporție ca și la adulți. Imensa majoritate a copiilor infectati fac forme foarte ușoare sau nu au simptome deloc.

Pacienții care sunt acum in terapie intensivă în România sunt copii. Care fie aveau anterior o afecțiune gravă, o comorbiditate foarte importantă, fie au vârste extrem de mici. La risc foarte mare sunt copiii în primele luni de viață sau cei mai mari care au boli grave”, a spus medicul.

Pediatrul a explicat și care sunt simptomele la care trebuie să fie atenți părinții și pe cine să sune în cazul în care le observă.

„Părinții trebuie să facă și ce făceau înainte de pandemie”

„Un părinte cu un copil absolut sănătos, care a frecventat și înainte grădinița, trebuie să aibă grijă la semnele unei boli acute febrile și să nu se sperie de orice fel de muc în nas și simptome minore respiratorii. Părinții să vorbească între ei. Dacă încep să aibă semne mai mult de 2-3 copii într-o clasă, da. Trebuie să ne gândim la coronavirus. Dacă e un caz singular, e absolut improbabil.

Dacă apar semne de gravitate la boală febrilă respectivă. Adică copil deshidratat, care nu mai bea, nu mai urinează sau copil care respiră dificil, peste 50 pe minut respirație, sau copil cu alterarea stării generale, categoric trebuie să meargă la spital.

Părinții trebuie să facă și ce făceau înainte de pandemie. Pare o viroză severă, merg la doctor. Pare o boală obișnuită, vorbesc cu medicul de familie și iau măsurile obișnuite”, a precizat Mihai Craiu.

Potrivit acestuia, școlile din zonele rurale, unde transmiterea comunitară nu e foarte mare, vor rămâne probabil deschise în continuare. Dar situația va fi diferită în orașele mari: „Dacă nu se schimbă absolut nimic în ceea ce privește purtatul măștii, aglomeratul la gardul școlii, probabil că o să apară multe cazuri. Iar DSP-urile o să închidă unele clase sau chiar școli. Din păcate, pentru că va crește numărul de copii.

America are deja o luna de școală în momentul asta. Când vorbim de 30% din copii infectați. Așa vor fi și în România. Tot atâția. N-o să fie mai puțini că nu suntem mai rezistenți decât copiii americani. Numai că de infectat se infectează. Dar nu vor ajunge la ATI copiii anterior sănătoși”.

Vaccinarea antigripală, recomandată

Mihai Craiu a avertizat cu privire la adolescenți. El a spus că au un risc suplimentar față de copiii foarte mici: „Ei pot face faimosul sindron inflamator multisistemic. Care, desi nu e frecvent, poate evolua sever și poate să lase sechele”.

Pediatrul a atenționat că un copil din 10 rămâne cu unele simptome. Acest lucru chiar și la câteva luni după ce a trecut boala.

Mihai Craiu a recomandat vaccinarea antigripală mai ales pentru copiii cu vârstă mai mică de 5 ani. Deoarece ei sunt la risc maxim de complicații ale gripei. Iar în anii anteriori au fost copii din această categorie de vârstă care au ajuns la terapie intensivă sau au decedat.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.