Primăria Sectorului 4, măsuri excepționale împotriva viscolului. Parazăpezi pe Șoseaua Berceni

deszapezire

Primăria Sectorului 4 a finalizat montarea parazăpezilor împotriva viscolului pe Şoseaua Berceni, pe tronsonul dintre Apărătorii Patriei şi Şoseaua de Centură. Cu ajutorul parazăpezilor montate, riscul ca Șoseaua Berceni să se blocheze din cauza viscolului va scădea simțitor.

Măsura este luată pentru prima dată în istoria Bucureştiului, pentru una dintre cele mai aglomerate artere, care face legătura între sudul capitalei şi comunele limitrofe şi care ani la rândul, în timpul iernii, a fost blocată de troiene, odată cu primele ninsori viscolite.
Până acum, elementele de protecție, fabricate dintr-un material textil, rezistent la condiții meteo nefavorabile, au fost amplasate pe o distanță de 800 de metri, în câmp deschis, între IMGB și Șoseaua de Centură, urmând ca la sfârșitul iernii să fie demontate și depozitate corespunzător.
Dacă această măsură va da roade, s-ar putea monta parazăpezi și pe porțiuni ale altor artere, aflate tot spre ieșirea din București și tot în câmp deschis. Este vorba despre Șoseaua Giurgiului, la ieșirea spre Jilava și despre Șoseaua Olteniței, segmentul către Târgul Vitan”, a declarat Marian Goleac, directorul general al S.C. ADP4 S.A., societatea care va gestiona anul acesta deszăpezirea în Sectorul 4 al capitalei.
Primăria Sectorului 4 a anunțat că dispune, pentru actiunile de deszăpezire, de un număr de 160 de utilaje, pregătite să intervină la îndepărtarea mecanizată a zăpezii de pe străzi și de pe bulevarde. Totodată, peste 450 de muncitori vor acționa, în trei schimburi, la îndepărtarea zăpezii de pe trotuare, din zona de acces în instituțiile publice, școli, spitale precum și din cea a stațiilor mijloacelor de transport în comun.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.