Măsuri anti-Covid în Sectorul 5. Primarul Piedone le cere polițiștilor locali să acționeze pentru prevenție

Piedone, Sectorul 5

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, le-a cerut luni polițiștilor locali să acționeze în primă fază pentru prevenție, atât în ceea ce privește purtarea măștii de către cetățeni, cât și în ceea ce privește activitatea agenților economici din domeniul Horeca.

Mai exact, primarul a subliniat că este necesar ca între locuitorii din sector, agenții economici și polițiștii locali să existe comunicare, pentru a nu se ajunge la sancțiuni.

În cazul în care situația o va impune, polițiștii locali vor aplica și amenzi.

„Le-am transmis foarte clar polițiștilor locali că nu vreau să ne transformăm în hinghieri de oameni. În primul rând trebuie să acționăm pentru prevenție, nu să dăm amenzi cu nemiluita. Oamenii deja au ajuns la capătul răbdării în ceea ce privește restricțiile. Agenții Poliției Locale trebuie să comunice mult mai bine cu cetățenii, pentru a-i face să conștientizeze importanța măsurilor impuse de autorități. Îl felicit pe această cale pe primarul Bacăului pentru inițiativa sa. Exact același lucru îl vom face și noi, în Sectorul 5. Cei care nu poartă mască de protecție vor primi, în loc de amenzi, măști”, a transmis primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

CITEȘTE ȘI Bunicuțele care vând legume lângă piețele din Sectorul 5 nu vor mai fi amendate. Surpriza primarului Piedone

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.