Mașina unui curier, furată de pe o stradă din Vaslui

Politia. Sursa FOTO: /Pixabay.com
Politia. Sursa FOTO: /Pixabay.com

Poliţiştii vasluieni au urmărit şi prins în trafic un tânăr în vârstă de 22 de ani, care a furat o maşină lăsată deschisă şi cu motorul pornit pe o stradă din municipiu.


„Pe data de 5 martie, la ora 18.07, Poliţia municipiului Vaslui a fost sesizată de către un bărbat de 24 de ani, din Vaslui, cu privire la faptul că a parcat un autoturism pe strada Traian, din municipiul Vaslui, pentru a putea livra o comandă, fără a-i opri motorul şi fără a-l asigura, iar autoturismul ar fi fost sustras de către o persoană necunoscută. La ora 18.21, poliţiştii Serviciului Rutier Vaslui, aflaţi în serviciu de supraveghere, îndrumare şi control al traficului rutier, au depistat autoturismul semnalat ca fiind furat, care se deplasa pe DN 24, spre Bârlad şi au procedat, după o urmărire de aproximativ 200 de metri, la interceptarea şi imobilizarea acestuia, precum şi la identificarea persoanei aflate la volanul autoturismului. Autovehiculul nu a suferit avarii, fiind restituit persoanei vătămate. Tânărul de 22 de ani, din Bârlad, poseda permis de conducere, cu dreptul de a conduce valabil şi a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a comunicat  Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii şi probării activităţii infracţionale a tânărului, care este acuzat de furt în scop de folosinţă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.