duminică, septembrie 29, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăȘtiri de ultimă orăMașină răsturnată pe o șosea din Brăila: șoferul era drogat și avea...

Mașină răsturnată pe o șosea din Brăila: șoferul era drogat și avea permisul suspendat

-

Un șofer de 23 de ani a fost reținut, după ce a provocat un accident ruier și s-a răsturnat cu mașina. Polițiștii au aflat că tânărul consumase substanțe psihoactive și avea permisul suspendat.

Potrivit IPJ Brăila, Poliția Orașului Ianca a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că pe DC 36, între localitatea Târlele-Filiu și Perișoru a avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că un tânăr de de 23 de ani, din Târlele-Filiu, în timp ce conducea un autoturism pe DC 36, a pătruns pe sensul opus de mers, de unde circula un alt autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, tot din Târlele-Filiu.

Fiecare dintre șoferi a evitat coliziunea, părăsind partea carosabilă, iar autovehiculul condus de tânărul de 23 de ani, s-a răsturnat.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului de 23 de ani și a unei pasagere din același autoturism, o tânără de 19 ani din localitatea Surdila-Găiseanca, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.

„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive in cazul șoferului de 23 de ani. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul de 23 de ani are exercitarea dreptului de a conduce suspendată”, a anunțat Poliția Brăila.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

„Azi-noapte, tânărul de 23 de ani a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță pentru 24 de ore”, a mai transmis IPJ Brăila.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

George Simion, dat în judecată: Minciuna trebuie să aibă un preţ

0
Europarlamentarul PSD Dani Nica a anunțat vineri, 27 septembrie, că îl dă în judecată pe președintele AUR, George Simion, după ce acesta din urmă a lansat zvonuri în spațiul public conform cărora eurodeputatul ar deține anumite construcții hidrotehnice. CITEŞTE ŞI:...