Marian Vanghelie, dat în judecată de o ONG

Marian VanghelieCentrul de Resurse pentru participare publică (Cere) a dat în judecată Primăria sectorului 5 și pe primarul Marian Vanghelie, cerând instanței să-l oblige pe acesta să publice pe site bugetul instituției pe care o conduce.

Organizația spune că a făcut numeroase cereri și a dat zeci de telefoane la Primăria sectorului 5 pentru a obține publicarea documentului, însă nu au primit niciun răspuns, relatează HotNews. Potrivit legii, bugetele instituțiilor publice sunt documente publice și trebuie publicate pe site.

„Încă de la începutul acestui an Cere a făcut nenumărate solicitări adresate PS5, cu scopul de a-i convinge pe reprezentanții primăriei să publice informațiile despre buget cel puțin pe pagina web a instituției. De mai bine de şase luni, PS5 refuză să răspundă în vreun fel solicitărilor Cere, deși în temeiul legii 544/2001, bugetul local reprezintă o informație publică ce ar trebui oferită cetățenilor din oficiu. În încercarea de a obține informații de la PS5 despre buget, echipa Cere, dar și oameni și organizații care au susținut demersul nostru, au dat peste 100 de telefoane la Primărie, vorbind cu angajați ai Primăriei din mai multe departamente, însă fără niciun rezultat”, susțin reprezentanții organizației neguvernamentale.

Cere a trimis și Ministerul Finanțelor Publice – instituție care centralizează bugetele tuturor instituțiilor publice pentru a construi bugetul național – o solicitare de a le pune la dispoziție bugetul Primăriei sectorului 5, însă fără succes.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.