Marian Petrache, contre pe Legea offshore cu Darius Vâlcov: În fruntea Guvernului este un om de paie

Legea offshore

Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov, subliniază că Legea offshore trebuie să fie în interesul României şi al românilor și îl atacă dur pe Darius Vâlcov, consilierul economic al premierului, fost primar la Slatina.

„Vâlcov ne anunţă că Legea offshore a fost proastă şi că din această cauză a fost modificată ‘în bine’ de el şi de Dragnea. Motiv pentru care cine va încerca să o corecteze va fi considerat trădător de ţară. România, naţiunea, trebuie să vadă cum nişte oameni ‘oneşti, corecţi, iubitori de neam’, respectiv Dragnea şi Vâlcov, se bat cu nişte ‘imperialişti corupţi’ spre binele poporului! Eu nu comentez legea în sine. Categoric, legea trebuie să mulţumească, în egală măsură, investitorii şi naţiunea. Categoric, cei care negociază avuţia naţională în interesul altora pot fi consideraţi trădători. Dar cei care se folosesc de această lege pentru a-şi apăra fundul cum se numesc!? Cei care cu bună ştiinţă mituiesc electoratul, în detrimentul construcţiei de autostrăzi, spitale, şcoli, dezvoltare economică sănătoasă, cum se numesc!? Cei care pun în fruntea Guvernului un om de paie, pentru a-şi face ei jocurile şi pentru a ne face pe noi de râs în toată lumea, cum se numesc!?”, a scris Marian Petrache pe Facebook sâmbătă.

Acesta adaugă faptul că îşi doreşte o lege offshore care să facă posibilă extracţia de gaze şi petrol. „Eu îmi doresc o lege offshore, care să facă posibilă extracţia de gaze şi petrol, dar care să fie în interesul României şi al românilor. Dar îmi doresc şi un popor sănătos şi educat. Cei care se joacă cu sănătatea şi educaţia noastră, cu viitorul României, doar ca să-şi apere pielea, pot fi consideraţi trădători de ţară şi de neam şi trebuie pedepsiţi!”, a mai scris el.

Darius Vâlcov a declarat sâmbătă că cine „ar îndrăzni” să modifice actuala formă a Legii offshore ar trebui condamnat pentru trădare de ţară.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.