Managerul SAJ Dolj, Cristian Gingioveanu, a fost reținut, anunță Antena3 CNN, citând surse apropiate anchetei. Mai multe percheziții coordonate de procurorii DNA au avut loc joi în județul Dolj, inclusiv la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ), la spitalul CF din Craiova și la Stațiunea de cercetare agricolă Șimnic.
CITEŞTE ŞI: Florian Coldea, atac la procurorul DNA care-l anchetează
DNA a anunțat, într-un comunicat, că efectuează percheziții într-un dosar de corupție în Dolj în care sunt vizate trei instituții.
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Fapte săvârşite în acest an
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în cursul anului 2024, a unor infracțiuni de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.
În cursul zilei de 31 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate în județul Dolj, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
Cetățeanul TV