De duminică ajungem mai repede cu trenul la Otopeni. Cât vom face de la Gara de Nord la Aeroport

calea ferată spre Aeroport Gică Popescu despre trenul de Otopeni cu trenul la Otopeni
Acum, trenul oprește la PO Aeroport, de unde pasagerii sunt preluați cu microbuzul

Începând de duminică, vom ajuge mai repede cu trenul la Otopeni. Intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor aduce o veste bună și pentru gălățeni și brăileni, care vor avea o legătură rapidă spre și dinspre Aeroportul Henri Coandă.

Noutatea este că începând de duminică, 9 decembrie, pe ruta București Nord – Aeroportul Henri Coandă vor circula zilnic nouă perechi de trenuri, față de șapte în prezent, iar trei dintre ele vor fi rapide, de tip InterRegio.

De fapt, trenurile de Galați revin pe ruta clasică, după ce în urmă cu doi ani de zile fuseseră redirecționate toate pe la Ploiești Sud, tocmai din cauza lucrărilor de modernizare care se desfășurau pe linia care trece pe la Aeroport. În drumul lor spre Brăila și Galați, aceste garnituri vor opri și la halta Aeroport, de unde călătorii sunt preluați cu microbuzele pentru a fi duși la aerogară.

Cele trei trenuri rapide, care pleacă din Gara de Nord la orele 6,35, 15,22 și 19,20 vor ajunge la halta Aeroport în 24 până la 28 de minute, față de minumum 31 de minute, cât fac garniturile aflate în prezent în circulație. În plus, și confortul va fi sporit, având în vedere că avem de-a face cu trenuri InterRegio. De la halta din câmp, călătoria cu microbuzul până la aerogară durează maximum 10 minute (nu vă luați după ce scrie pe site-ul CFR Călători, unde sunt prevăzute 20 de minute!).

Noul Mers al Trenurilor aduce din acest punct de vedere o veste bună și pentru gălățeni și brăileni, care vor putea din nou să ajungă cu trenul la Otopeni. Distanța de 209 km dintre Galați și halta Aeroport va fi străbătută în trei ore și 16 minute. Dacă CFR Călători va promova această legătură prin reclame în gările Galați și Brăila, ea poate deveni atractivă.

La Euro 2020 vom merge cu trenul la Otopeni fără transbordare

Deocamdată, legătura cu trenul la Otopeni este una cu transbordare, însă în urmă cu două zile CFR SA a publicat licitația pentru selectarea constructorului care să ducă șinele direct la aerogară.

Valorea totală a contractului scos la licitație este estimată la 497 milioane de lei. Durata contractului este de 14 luni, dintre care două luni proiectare şi 12 luni execuţia lucrărilor. Data estimată pentru publicarea anunțului de participare este 24 decembrie, se menționează în anunțul publicat pe SEAP. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare – POIM.

Criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate – preț. Tot în criteriul de atribuire, propunerea tehnică va avea o pondere de 60%, iar prețul ofertei (componenta financiară) va avea o cotă de 40%.

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, declara în august că pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Otopeni va fi gata „cu siguranţă” calea ferată, nu însă şi tronsonul de metrou, astfel că la Euro 2020 suporterii vor putea merge cu trenul la Otopeni. Soluția propusă presupune construirea unui pasaj feroviar peste DN1 și apoi continuarea liniei, pe piloni, până la etajul 1 al terminalului din Aeroportul Otopeni.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.