joi, noiembrie 21, 2024

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalMafia gunoaielor din Sectorul 2! Ce s-a ales din promisiunile electorale ale...

Mafia gunoaielor din Sectorul 2! Ce s-a ales din promisiunile electorale ale primarul Radu Mihaiu

-

După ce în campania electorală a încercat să atragă simpatia bucureștenilor promițând că, odată ajuns primar, va distruge „mafia gunoaielor” din Sectorul 2, atunci când s-a văzut primar Radu Mihaiu a bătut palma chiar cu „mafioții”. Pare-se că ipocrizia aleșilor nu cunoaște limite.

Primarul Radu Mihaiu a uitat mult prea repede de mesajele electorale în care a atacat firma de salubritate a Sectorului 2, Supercom SA, apropiată de UNPR și PSD, invocând licitații frauduloase, o mafie a deșeurilor și „înțelegeri în spatele ușilor închise”. 

Mihaiu, înainte de alegeri: „Măi pesediștilor nemernici”

Cu trei zile înainte de alegeri, în Primăria sectorului 2, corupția pesedistă vrea să mai dea un ultim tun: 24 de milioane de lei pentru SUPERCOM. (…) Măi pesediștilor nemernici, nu vă e rușine chiar deloc? Nu vă e rușine să sifonați banii publici către firmele de partid cu 3 zile înainte de alegeri? Voi ajunge în Primărie și auditul extern pe care-l voi face va scoate la iveală toate escrocheriile voastre! Nemernicilor!, tuna și fulgera Radu Mihaiu pe Facebook înaintea turului de scrutin din 2020.

„Fără hoție, facem curățenie în Sectorul 2. Fără hoție, banii pentru salubrizare vor fi cheltuiți în interesul cetățenilor şi nu în interesul firmelor căpușă sau al mafiei gunoaielor, lăsând străzile, parcurile şi locurile publice din Sectorul 2 pline de mizerie. (…) Acesta este angajamentul meu, după data de 27 septembrie. Voi scoate hoția din Primăria Sectorului 2. E timpul să facem curățenie, e timpul schimbării”, promitea Radu Mihaiu marea cu sarea.

La vremuri noi, tot oameni vechi

După ce a fost ales primar, „mafia gunoaielor” nu a mai fost un subiect de actualitate pentru Radu Mihaiu. Primarul nu a făcut „revoluția” promisă în administrație și pe cale de consecință nu a scos hoția din Primăria Sectorului 2. Singura sa mutare a fost să-i înlocuiască pe cei vechi, cu oameni de încredere ai lui şi ai partidului.

În primul rând, l-a numit consilier personal pe Cătălin Lupașcu, cel care coordonează acum anvelopările blocurilor și controlul comercial al firmelor din sector.  I-a venit imediat alături și Victor Sebastian Florescu, în echipa care controla licitațiile privind amenajarea domeniului public.

Să vedem însă acum cine sunt personajele pe care primarul le-a pus în prima linie a luptei cu mafia din primărie pe care tocmai o luase în primire.

În 2021, presa a dezvăluit că șefii USR PLUS au propus pentru a ocupa funcții publice mai multe personaje cu „bube” în CV. Printre ei și Cătălin Lupașcu și Florescu Victor Sebastian:

-„Cătălin Lupașcu, consilierul lui Radu Mihaiu la Primăria Sector 2, ex Forța Civică, fost șef de campanie și apropiat al lui Dan Cristian Popescu, respins de PLUS Sector 2 pe motive de integritate”.

-„Victor Florescu, numit City managerul Primăriei Sector 2, ex Primăria Voluntari, ex Niro Group, ex firme căpușă implicate în licitații trucate, ex director economic ADP S1, ex director economic Compania Municipală de Parking, apropiat PSD (Pandele, Firea, Tudorache), actual membru PNL”.

În 2005 – 2006  Florescu a lucrat la SC „Apă și Canal” Voluntari și la Compania Municipală „Parking București” SA. În acelaşi timp, Florescu a fost plantat şi la SC Supercom SA, firma de salubrizare a sectorului 2. Promisiunile lui Mihaiu au rămas astfel vorbe goale, după ce se bătuse cu pumnu-n piept că a venit timpul unor oameni noi, cu viziune, la conducerea instituțiilor.

„Reformă” în administrația sectorului 2 și cu oamenii lui Robert Negoiță

Un alt personaj dubios cu care primarul Radu Mihaiu vrea să „reformeze” administrația sectorului 2 este Bogdan Gârbu.

Gârbu nu este nici pe departe un om nou, așa cum promitea Mihaiu în campania electorală, ci fostul om de casă al primarului Sectorului 3 Robert Negoiță. Fost director al Direcției Învățământ din Primăria lui Negoiță, Gârbu a trecut cu arme și bagaje la Primăria lui Mihaiu, fiind blagoslovit cu unul dintre posturile-cheie ale Sectorului 2: director general al Direcţiei Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2, care gestionează întreg patrimoniul unităților de învățământ. Mai mult, pentru a avea liniște, primarul a cedat această instituție controlului politic al PNL Sector 2, acolo unde „jupân” este indicat de surse din Primărie fostul ministru Monica Anisie.

Licitații de milioane de euro cu firme de casă

Nu este de mirare că licitațiile cu firme „de casă” au continuat să curgă la Sectorul 2 și în mandatul lui Radu Mihaiu, spun surse avizate din primărie.

O mega licitație în valoare de 156.434.218,66 lei pentru contractul „Lucrări de întreținere, amenajarea și modernizare a spațiilor exterioare aparținând unităților de învățământ de stat și imobilelor din administrarea DGAPI” a fost câștigată de o asociere firmată din firme apropiate de anturajul politic, de afaceri și administrativ al lui Robert Negoiță: SC Tesaro Kit Construct SRL (lider), Ro-Verde Landscaping SRL, Cris Garden SRL, Maksan Techno Grup SRL, Street Lighting SRL, Eco Horticultura SRL și Garden Center Group SRL.

Dintre aceste societăți se remarcă Maksan Techno Grup SRL, reprezentată de turcul Onur Yavuz, abonată la contracte pe bani publici și care a mai primit lucrări și de la fostul primar al sectorului 2, Mugur Mihai Toader.

Potrivit surselor din Primăria Sectorului 2, Maksan Techno Grup SRL ar avea legături puternice cu Dragoș Bogdan, fost vicepreședinte ANAF în perioada lui Sorin Blejnar.

Soția lui Dragoș Bogdan, Liliana Bogdan, este președinta Organizației de Femei a PNL Sector 2 și o apropiată a senatoarei PNL Monica Anisie, șefa PNL Sector 2.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

AEP şi-a cumpărat masă cu 32.000 de euro şi scaune cu câte 500 de euro unu

0
Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă au cumpărat la finalul lunii trecute, în toiul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, o masă în valoare de peste 32.000 de euro și 32 de scaune cu 500 de euro bucata...