Lovitură URIAŞĂ pentru DNA: Vameşii de la Siret, acuzaţi că luat şpagă cu găleata, au fost ACHITAŢI!

Înfrângere neaşteptată în instanţă pentru procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un megadosar care a vizat corupţia din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, anunță Monitorul de Botoșani.

CITEŞTE ŞI: Primarul din Cernavodă, trimis în judecată de DNA  pentru finanțarea ilegală a unui club sportiv

După un proces care a durat mai bine de opt ani, magistraţii Curții de Apel Suceava i-au achitat pe majoritatea inculpaţilor, decizia fiind definitivă.

Din cele 35 de persoane trimise în judecată, doar una singură, Cornelia Grumeza, a primit o condamnare de 5 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru dare de mită. În acest caz, avocații femeii vor face o contestație în anulare, pe motiv că faptele s-ar fi prescris.

Instanța a decis achitările pe motiv că „faptele nu există”.

Grupare infracţională

În dosar, procurorii acuzau existența unei grupări infracționale ce acționa în vamă pentru a permite contrabanda cu țigări. Banii erau primiţi în paşaport, după care erau colectaţi şi ascunşi în diverse locuri din incinta vămii. La finalul turei, banii erau puşi într-o găleată şi se făcea împărţeala în funcţie de riscul asumat şi de „încasări”.

Astfel, în 2014, un preot din localitatea Candesti, jud. Botosani, a fost acuzat de procurorii DNA că a inițiat, constituit și coordonat un grup infracțional de contrabandă cu tigari din Ucraina, în complicitate cu politiști de frontiera si vameși.

Prejudiciul provocat statului în acest caz a fost de 1.519.891 lei, potrivit unui comunicat de atunci al Direcției Naționale Anticorupție.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.