Locuri de muncă în Germania. Sute de mii de români vor pleca anul acesta

FOTO: anned/Pixabay.com
FOTO: anned/Pixabay.com

În jur de 270.000 de români vor pleca să lucreze în Germania, potrivit unei estimări făcute de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Celor interesați de locuri de muncă în Germania, ministrul Raluca Turcan le transmite că a avut o discuție cu omologul din Germania pentru ca drepturile lor să fie respectate.

„Se estimează că, anul acesta, în jur de 270 000 de lucrători din România vor merge să muncească în Germania. Suntem preocupaţi să oferim pentru fiecare dintre aceştia garanţia că drepturile le vor fi respectate şi că vor avea condiţii de muncă adecvate. Acesta a fost subiectul discuţiei pe care am purtat-o ieri cu Ministrul Muncii din Germania, domnul Hubertus Heil.

Cu această ocazie, i-am prezentat ministrului german paşii pe care i-am făcut până acum pentru a ne asigura că românii care pleacă să lucreze în Germania sunt bine informaţi, prin campania pe care am derulat-o până acum prin instituţiile care ţin de Ministerul Muncii, dar şi cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Transporturilor”, a menţionat Turcan.

Locuri de muncă în Germania. Se pregătește o lege specială pentru muncitorii români

Ministrul Turcan a mai spus că modificările legislative care au în vedere protejarea românilor care merg la muncă în străinătate vor fi incluse într-un act normativ ce urmează să fie adoptat în ședința de Guvern de săptămâna viitoare.

„Apreciez în mod deosebit deschiderea pe care a arătat-o omologul meu şi eforturile pe care partea germană le-a făcut în ultima perioadă pentru a corecta vulnerabilităţile care au existat în trecut în relaţia cu lucrătorii români. Partea germană a operat deja modificări legislative, prin adoptarea Actului privind inspecţia în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă. Astfel, în industria cărnii au fost eliminate subcontractarea şi folosirea agenţilor de muncă temporară. De asemenea, a crescut numărul inspecţiilor în domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă”, a punctat ministrul Muncii.

Locuri de muncă în Germania. Haos la Vama Nădlac

Mii de români au stat ore întregi la Vama Nădlac pentru a trece de triajul epidemiologic. Mulți dintre ei s-au întors în Germania, după ce au aflat că țara în care muncesc este pe lista țărilor galbenă și trebuie să stea în carantină în România.

Cei mai mulți au vrut să vină acasă pentru a-și petrece sărbătorile pascale. Cinci artere au fost deschise de polițiștii de frontieră din Nădlac, pe sensul de intrare în țară. Chiar și așa, se așteaptă de la două ore până la patru ore pentru a trece de controlul la frontieră și mai apoi prin corturile de triaj.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.